"MANSARDA TERORII. MOSTENITORUL RENEGAT` - ``TERROR IN THE ATTIC``, ``LA TERREUR DANS LA MANSARDE``

                  AVERTISMENT:  MATERIALUL PREZENTAT AICI ESTE PURA FICTIUNE!  ORICE ASEMANARE CU PERSONAJE, FAPTE SAU LOCURI REALE ESTE ABSOLUT INTAMPLATOARE!!!  







                       Curtea in care am intrat, impreuna cu Lavinia Ceslaw-Vargas, era plina de balarii inalte, ca niste plante carnivore, gata sa sufoce zidurile, dar si pe vizitatorii nepoftiti. Batrana proprietara, scunda de statura si cu un corp cu umeri patrati si oase mari, ca si cu o figura rectangulara, de femeie dura si hotarata, mi-o lua inainte, pe o usa mica si dosnica, mascand parca, ori o mica biserica, ori un cavou, si incepu sa urce scarita dosnica, adica de serviciu, pana catre ultimul nivel, mansarda. Eram din ce in ce mai stinghera, mai obosita si mai terifiata. Usa dinspre strada ramase balaganita, in urma noastra, invitatie catre orice nepoftit, si asta ma speria la culme. Am ajuns, gafaind, la ultimul nivel, adica "in pod", cum i se mai spunea mansardei.  Aici asteptai ca batrana sa descuie usa uneia dintre camarute, ca un cavou, care imi era destinat. Am intrat in camaruta si am zarit un geam minuscul, prin care abia razabatea o lumina de toamna tarzie.  "Aici nu o sa va deranjeze, decat rasetele copiilor din parcul Vlad." spuse batrana, tainic.  "Ma bucur, simulai eu entuziasmul,  ma bucur sa aflu ca e liniste, pentru ca aici doresc sa lucrez, deci am nevoie de liniste. "  "In ce domeniu lucrati?", ma intreba politicos batrana.  "Sunt muzeograf. Lucrez la Muzeul National din Brockestorme.", raspunsei, plictisita.  "Extraordinar!", plezni teatral din palme, Lavinia. "A mai locuit aici si Petru Tomescu, criticul literar."  "Da, il stiam, am terminat si literele si limbile straine, ", am intrerupt-o cu aceeasi politete.  "Extraordinar!", exclama Lavinia din nou. "Iata, deci, ca va veti simti aici ca acasa, printre intelectuali si artisti!", si plezni din nou din palme, cu aceeasi semnificatie teatrala.   Cateva mobile desperecheate marcau spatiul, ca niste accente negre, pe un portativ necompletat.  "Deci, sa-mi spuneti acum, va convine sau nu, camaruta, ca sa stiu?"  Imi venea sa invoc nu stiu ce pretext si sa fug foarte departe, de parca un presentiment nu-mi dadea pace si ma avertiza ca viata urma sa mi se schimbe definitiv.  Nu stiu ce anume, poate experientele nefericite cu ceilalti proprietari, mai mult sau mai putin entuziasti, m-a facut sa-i ofer o sansa Laviniei. "SUNT DE ACORD CU INCHIRIEREA. CHIAR DE MAINE."  "EXTRAORDINAR!, facu, pentru a treia oara, batrana. "Eram sigura ca va va placea. De unde sunteti?", ma intreba, curioasa.  "Din Dweevon".   "Ah, tocmai din Transylvania! Ma bucur mult!  Si eu am provenienta acolo."  Entuziasmul ei era real. Am zambit, apoi m-am grabit sa plec sa-mi impachetez lucrurile, lasate la o cunostinta de familie. Am salutat-o reverentios pe batrana, dupa ce i-am pus in palma bancnotele, pretul camarutei pe o luna.  "Eu sa stiti ca plec in statiune, pentru o luna. Vorbim, deci peste o luna. " "DE ACORD.", spusei calm, in fata faptului imlinit si astfel, decizia de atunci atarna si acum asupra capului meu, odata cu luarea in posesie a vietii mele in MANSARDA TERORII!  Un instinct rebel ma indemna sa plec cat mai departe de mansarda, pe cand o reala dorinta de normalitate, ma tinea pe loc, convingandu-ma ca, da, in sfarsit am ajuns la capatul unui zbucium nedrept, cauzat de proprietari abuzivi, pe langa care Lavinia parea un inger. Mi-am reluat viata cvasilinistita, de dinainte de logodna cu fostul meu prieten, Kevin. Lucram in continuare La muzeu si nimic nu parea sa ma tulbure, in luna care a urmat. Intr-o zi, in timp ca ma intorceam acasa, incarcata cu cumparaturi, am auzit un mieunat sfasietor, de pui de pisica, ceea ce a facut sa-mi aduc brusc aminte de birmaneza mea, Blues, pe care am dat-o unor colegi de la muzeu, sa-i gaseasca un stapan, cand ma mutasem la o diabolica proprietara, cu pretinse alergii la pisici. ii simteam lipsa lui Blues si stiam ca n-o voi revedea.  Acum parca un alt presentiment, de regasire, ma incerca, si, intrand pe poarta balaganita a curtii, am zarit un pui de pisica mic si negru, speriat de moarte si luat prematur de langa mama lui. L-am luat pe palme si am alergat cu el pe scari, catre mansarda, lasand, pentru cateva minute, bagajele cu cumparaturi, la demisol. In camera, l-am asezat pe patura de pe pat si bietul pui, o pisicuta, alerga de-a lungul peretelui, cautand sanul mamei lui. Din fericire cumparasem si lapte, dar micutul se dovedea a fi pretentios. L-a mirosit si a decis ca nu se potrivea cu ceea ce supsese de la mama lui. Atunci, am incuiat usa si m-am repezit la un magazin din apropiere, de unde am cumparat whiskas junior, cateva pliculete. Aici nimerisem bine, caci pisicuta s-a repezit la farfurioara, atat de infometata, incat era cat pe ce sa se inece cu o bucatica de carnita. Insinctiv, i-am varat degetul mic pe gatlejul micut, iar puiul a expulzat imediat farama de carne. M-am decis atunci sa i le tai marunt cu cutitasul, deoaree puiul era atat de micut, incat pana si carnita prntru juniori era prea voluminoasa pentru el. Asa  am ajuns sa imi gasesc un alt animal de companie si eram recunoscatoare destinului, ca imi daruise puiul, care urma sa o inlocuiasca pe Blues si dorul de ea. 
                                 Dupa exact o luna, m-a trezit, intr-o dimineata, o bubuitura in usa, pe la ora 7 am, cand inca dormeam cu Sushi in brate, caci asa o botezasem pe minuscula pisica.  Am ezitat sa ma ridic din pat sa-i deschid Laviniei, pentru ca stiam ca ea era. Lavinia nu a stat pe ganduri si a inceput sa rasuceasca in incuietoare propria ei cheie, parca pentru a ma surprinde. "Ce caracter, Dumnezeule, ce apucaturi!", am bombanit, in timp ce ma infasuram cu un halat de casa, din catifea ciclamen, peste o pijama de matase gri-albastrui. Degeaba. Batrana descuiase deja usa camarutei si imi invada spatiul linistit.  "Buna ziua! Ce mai faceti?", ma intreba ea, cu multa vioiciune si cu un fel de amabilitate fortata.    "Buna ziua.  Eram pe punctul sa ma imbrac, pentru serviciu. Tocmai ma gandeam la dumneavoastra si la modul in care voi face sa va platesc chiria pe a doua luna. ", ii tinui isonul, in vioiciune. "Gand la gand!", spuse Lavinia, apoi inhata bancnotele, simbolul chiriei, pe care le scosesem din poseta. "Multumesc, spuse ea, satisfacuta. Apoi, d:upa ce le indesa in poseta ei, imi zambi, adaugand: "Sunteti o chiriasa model. Sunt norocoasa ca v-am intalnit. Intr-o saptamana, urmeaza sa vina fiul meu din Statele Unite. Va locui in camaruta de vis a vis de dumneavoastra. Sper sa va intelegeti.", adauga ea, visatoare. "Va trebui sa va ajutati unul pe celalalt.", spuse ea cu un zambet usor ironic.  "A avut probleme cu familia lui de acolo si acum se intoarce in patrie, dupa pronuntarea divortului.
                                  Prima mea intalnire cu Dorian Ceslaw-Vargas.  Era intr-o seara, dupa intoarcerea mea de la muzeu si stateam de vorba cu chiriasul de atunci al Didinei Costas, despre plata gazului. Dorian urca scarile si a intrat in vorba, spontan, spunandu-ne ceva de genul: "Conform legilor fizicii, caldura se ridica, deci la mansarda trebuie sa fie cald. "  Apoi a salutat si s-a oprit, pret de o secunda, in fata noastra. Mirata, l-am masurat, din crestet pana-n talpi, si iar, de jos in sus, intalnindu-i pentru prima oara, privirea. Ma privea si el, zambitor.  Atunci cred ca a fost momentul in care legile Universului si ale fizicii s-au ciocnit si s-au incrucisat si m-am gandit, de multe ori, mai tarziu, ca probabil soarta mea era atunci in mainile zeilor, care o jucau la aruncaturi de zaruri.
                             S-a apropiat de mine, ignorandu-l pe vecinul cu care vorbeam si mi-a intins mana, spunandu-mi, pe un ton reverentios: "Dorian Ceslaw-Vargas. Sunt fiul proprietarei, si am venit din Statele Unite, pentru a locui in Brockestorme."  "Nolwenn. Nolwenn Brandt," m-am recomandat, ceremonios.  "Mi-a spus doamna Vargas ca urmeaza sa veniti." Am zambit. A zambit si el, apoi a zis"Nu va  suparati. Aveti un pic de apa, sa spal geamurile. Apa s-a oprit in toata casa. "
"Desigur ca am putina apa, dar e folosita, am spalat cu ea".  "Nu face nimic, dati-mi sa inmoi o carpa", adauga el zambind in continuare. I-am adus din camaruta o oala cu apa, in care isi inmuie formal si ciudat un colt de batista.  "OK. Multumesc. In al doilea rand, va rog sa-mi spuneti pe nume. Iar in al treilea rand, si nu in ultimul, va rog sa apelati la mine, daca aveti probleme, 24 de ore din 24, sunt aici. "  Am mormait, incurcata: "Nu cred ca pot, nu prea am timp, stii...Dorian..."    "Oh, dar nu face nimic, oferta ramane valabila oricand. ", spuse Dorian, ferm.  

                    ``Dupa schimbul de cuvinte cu Dorian, acesta se intoarse, cu un ultim zambet, si intra in camaruta mansardei, aflata la nici macar trei metri de a mea. ``Aha, deci acolo stai!``, m-am pomenit reflectand, amuzata.  Camaruta mea era, prin definitie, mult mai mica si mai ascunsa, exact potrivita gustului meu pentru singuratate si reflectii, dar si veniturilor mele aparent destul de precare, ca si pregatirii unor planuri, care urmau sa imi ordoneze putin existenta de dupa Kev. Cel putin asa credeam eu. Dorian era un barbat de o inaltime medie spre inalta, saten, cu fire grizonate, ochi caprui si foarte sentimentali, care explicau probabil accesibilitatea si vulnerabilitatea femeilor, in fata lui, atunci cand dorea sa faca o noua cucerire. Avea un ten rozaliu, atins parca de soarele Californiei, unde locuise cel putin saisprezece ani, inainte sa se reintoarca in orasul Brockestorm, la mama lui, Lavinia Vargas. Se parfuma cu esente scumpe, de firma si era elegant, de o eleganta clasica, purtand costume inchise la culoare, sobre si care ii veneau bine, subliniindu-i silueta, pe atunci, foarte supla. Avea  un repertoriu special si un zambet usor malitios, cu care se prezenta in fata femeilor, atunci cand isi punea in aplicare arsenalul de cuceritor. Afisa, de multe ori, o privire si o figura inocenta, de om neglijat sau nedreptatit si mazilit, ceea ce trezea automat un subtil instinct matern, la unele femei, combinat cu dorinta de a-l proteja pe acest barbat frumos si persecutat de soarta, si de a i se oferi, in acelasi timp, ca un fel de recompensa. Dorian, obisnuit mai mult sa primeasca, decat sa dea, parea insasi figura renegatului si zambetul lui trist, pe alocuri, ca si privirea dezarmata, il propulsau, daca nu in inima unei femei, cel putin in patul ei, ceea ce era mai mult decat satisfacator pentru Dorian. Fusese DJ, cameraman, jurnalist, scriitor, sportiv, fotograf, avea o intreaga aura a unei vieti aventuroase, ceea ce imi sporea curiozitatea si uimirea, fiind eu insami o fire idealista, cu o imaginatie pe muchie de cutit, dar echilibrata si de o sensibilitate si o nervozitate febrila, a la fois, atunci cand imprejurarile imi erau extraordinar de ostile si trebuia sa ma straduiesc sa traiesc in mijlocul conflictelor si, bineinteles sa fiu singurul om dornic sa le aplaneze.  Noaptea il auzeam pe Dorian, din camaruta mea, ascultand muzica retro, apoi fredonand singur, in intuneric, luminat doar de scapararile flacarilor din caminul in care se mistuiau lemne, aschii si cartoane, aduse de Lavinia sau de el. Acest personaj mi se parea atat de excentric, incat, fara sa imi dau seama, ma trezeam reflectand la el si la secretul pe care banuiam ca il ascundea. Trebuia sa existe un mister in toate astea, chiar si numai in simplul fapt ca Dorian locuia intr-o camaruta atat de mica, la o mansarda incalzita cu lemne, cu baia comuna, aflata pe culoar, si expus unor curenti de aer inghetat, care lovea cu putere in geamurile palierului intunecos, atunci cand se porneau vijeliile iernilor coplesitoare din Brockestorm. Dorian locuia la un loc cu chiriasii Laviniei, la mansarda, ba mai platea si chirie, ceea ce o facea pe Lavinia sa para, ori de o zgarcenie patologica, ori ca avand o ranchiuna nedisimulata fata de Dorian, probabil o cearta mai veche. Voi reveni la acest personaj, aceasta femeie cu aparenta modesta, aproape umila, dar de o energie aproape suparatoare pentru noi, chiriasii, si despre care aveam sa aflu, in curand, de la Dorian, ca poseda nu mai putin de zece imobile in Brockestorm, unul in Canada si inca vreo doua in Germania, plus conturile existente deja in banca. Da, ma aflam in plin mister si eram deosebit de incitata sa descopar urmarea si un inevitabil deznodamant. Privindu-l pe Dorian, indepartandu-se, dupa replicile noastre de introducere, m-am pregatit sa intru in propria camaruta, gandind, sardonic si involuntar: ``Iata urmatorul tip cu care ma voi culca`.`` Apoi am inchis usa, in urma mea si am luat-o in brate pe Sushi, savurand o cafea neagra, care ma asteptase deja de mai multe minute, pana se racise, urmare a conversatiei mele cu fiul mostenitor al Laviniei Vargas. Ca sa atenuez supararea licorii negre, am presarat pe deasupra caimacului bogat, niste firicele de piper negru, leacul miraculos si personal, impotriva frigului si a racelilor aduse de iernile grele din Brockestorm, ierni cu care eram deja prietena, provenind, asa cum spuneam, dintr-un tinut cu un climat mult mai aspru si mai dur, aflat in inima muntilor si impresurat de vijelii si zapezi de cativa metri, in varianta hard, dar in care nu mai fusesem de cinci ani deja: Transylvania.


                     In timp ce rememoram toate intamplarile care ma adusesera la mansarda, ca si pe cele care ma legasera de ea, aflandu-ma la aceeasi masuta de cafenea, de langa geam, prin care se strepezea imaginea strazii, prin alta rafala de fulgi, cazand, dur si rece, pe trotuarele ca oglinda, intr-un fel de ploaie ca de ciucuri de cristal, de pe candelabrele desuete si de un kitch nobil si apus, din casele vechi, ma intrebam, obsesiv aproape, oare ce il determinase pe Dorian sa se intoarca impotriva mea si cum anume intelegea el sa manipuleze si sa musamalizeze afacerea mansardei si a demisolului din resedinta lui principala? Cu ce anume il convinsese Didina Costas sa ii cedeze ei, nu numai cele doua dependinte, mansarda si demisolul, dar si o multime dintre lucrurile personale si valoroase ale Laviniei Vargas si care toate apartinusera familiei Ceslaw-Vargas?  Oare se unisera, cumva, cei doi impotriva mea, planuind, el, sa ma evacueze in mod mascat, de la mansarda, fara stirea familiei, care s-ar fi opus, probabil, iar ea, Didina, dorind, intr-un mod obsesiv si patologic, sa ma distruga, fizic si moral, furandu-mi toate lucrurile si incercand, in mai multe randuri, sa ma lichideze, cu sprijinul pretinsilor ei chiriasi, doar pentru faptul ca eram fosta chiriasa a Laviniei Vargas, pe care o urau amandoi, ostentativ? Si bineinteles, in urma deselor mele plangeri depuse la Politia din Brockestorm, Dorian si-a pus in miscare toate relatiile, din cadrul acesteia, anihilandu-mi orice posibilitate, nu numai de a ma apara singura, dar si de a obtine castig de cauza, in urma cercetarii penale, pe care o solicitasem impotriva Didinei Costas, narcomana, alcoolica, infractoare cu cazier recunoscut, dar tinut secret, sub sapte lacate si cifruri, ca si cand ar fi fost presedinte de stat sau cine stie ce personalitate de exceptie, si nu o sarmana proprietara, datoare vanduta, si care suferea de o schizofrenie paranoida de tip isteric, manifestandu-se cu halucinatii auditive si olfactive? In plus, acum, reflectand in liniste si incalzita de o cafea neagra si de o lumina difuza si feerica, de dinaintea Craciunului, ca si de aerul conditionat din cafeneaua ``Perfection``, aflata pe un bulevard central, pe colt, imi reaminteam de toti chiriasii sau pretinsii chiriasi, oameni extrem de recalcitranti si periculosi, pe care ii adusese Didina la mansarda, timp de aproape noua ani, cel putin de cand ma mutasem eu acolo, pe vremea cand Lavinia Vargas era inca in viata. Toti pareau sa aiba relatii interlope cu traficantii de droguri din Brockestorm, unii veniti chiar din Transylvania, toti sau aproape toti aveau caziere serioase, unii fiind arestati in Franta, pe cand efectuau spargeri la magazine, localuri si boutiquri din Paris sau alte orase mari, decupand peretii, tavanele sau podelele acelor cladiri, astfel incat alarma acelor magazine devenise o inutila si ridicola masura de precautie, in fata unei asemenea ingeniozitati, puse un slujba raului. Acum faceam legatura cu toate distrugerile de pereti, tavane sau podele de la mansarda, ca si cu faptul ca ajunsesem sa fiu supravegheata aproape non-stop, prin aceste minuscule orificii pe care infractorii Didinei le operasera in peretii mei, ca si in tavan, ca intr-un reality show ilegal si periculos, si ca, din bucataria Didinei, cu o bormasina silentioasa, se taiasera podelele mansardei, ca, eventual, si pe acolo, sa se poata sustrage lucruri de valoare: haine, incaltaminte de firma, obiecte de argint, bijuterii, alpaca sau aur, tacamuri, covoare, sau chiar mancare, deoarece se pare ca intreg clanul Didinei Costas, inclusiv aceasta din urma, suferea de foame, de luni si saptamani intregi. Uneori se simtea, de la geamul bucatariei lor, deasupra careia locuiam, un miros toxic de mancare ranceda, amestecata cu fum si care devenea atat de suparator, incat, chiar si daca inchideam geamul, persista si se furisa, parca, prin podelele retezate de Didina, sau prin geamul mansardei mele, decupat si el din zid, ca si usa mansardei sau a demisolului lui Dorian. Aproape fiecare zi, devenise, in clanul Costas, o zi de foamete si de obsesii culinare, atunci cand simteau aromele bucatariei mele, cu peretii `decupati`, in timp ce ei trebuiau sa se multumeasca sa manance in sila eternele friganele, -un fel de paine fripta in ulei ranced, fara oua, sare sau zahar-, si probabil ca ar fi fost in stare sa omoare, oricare dintre ei, pentru o ciozvarta de sunca afumata transylvaneana sau pentru o placinta cu fructe de padure ori o crema de vanilie cu kiwi si smochine, pe care, in administrarea minigospodariei mele, reuseam sa le pregatesc cu brio, la un minuscul cuptor electric, hranindu-mi, in acelasi timp animalutele, ca si orgoliul personal. Dintr-un venit atat de precar, din somaj si bani primiti de acasa, din Dweevon, de la familia mea, reuseam sa creez minunatiile care atatau stomacurile si glandele salivare ale toxicomanilor mei vecini si chiar pe ale lui Dorian, pe care il surprindeam noaptea, pe la orele doua-trei, dand tarcoale mansardei si camarutelor mele, lucru confirmat de agitatia si buna dispozitie a celor doua animalute. Blackie se agita vesela, simtindu-l pe acest `tatic`, mereu absent din viata ei, in timp ce Sushi adulmeca chenarul usii, care ducea catre palierul de unde Dorian, cocotat pe treptele interioare si intortocheate, veghea singur, invaluit parca in propria lui izolare, ca intr-o capcana sigura si sufocanta sau ca invaluit intr-o manta care il coplesea, facandu-l sa se simta aproape invizibil. Unde era Dorian, in plina stralucire, aroganta si veselie exagerata, pe care il cunosteam si ce oare survenise si provocase izolarea lui, acum cand, dupa ani in sir de asteptare febrila, dintr-odata, se imbogatise, devenind, de fapt, unul dintre cei mai puternici si mai bine situati barbati din Brockestorm? Ce cauta Dorian acum, pe intuneric si in puterea noptii si a singuratatii, la usa mansardei mele, careia imi reamintise de sute de ori, in ultimele sase luni, ca nu eram decat o simpla chiriasa?  De ce nu reusea sa se bucure de propria bogatie si de succesul rasunator, obtinut in urma pronuntarii victoriei sale, la ultima sedinta a procesului pentru succesiunea la patrimoniul Laviniei Vargas? Unde erau acum femeile pretins bogate si `de succes`, cu care iesise Dorian, zeflemitor si sigur pe el, in ultimii patru ani, de cand imi pierdusem postul de muzeograf, pierzand, in acelasi timp, interesul si atentia lui Dorian fata de mine? Unde erau aceste sublime grasane, urate, vulgare si tupeiste, care ma sunau adeseori cu numar ascuns, si care se numeau, Zaraza Popovici, Moira Poridge sau Miriam Tofan, si inca imi scapa alte nume, obscure si exotice, cu care obisnuia sa se laude, pana cand interveneau indiscutabile certuri si ciocniri de interese, cu fiecare dintre aceste pretinse curtezane brockestormiene? Iata-l deci pe Dorian singur acum, pandind in spatele usilor mele inchise, si ascultandu-ma fredonand in noapte, arii din operele mele preferate, balade celtice sau cantece de aventura din Transylvania, in timp ce adulmeca de zor savorile mancarurilor mele economicoase si suculente, dintr-un tinut din care provenea el insusi si pe care, in ultimii ani il ascunsese parca, in fata elitelor din Brockestorm, ca pe un secret care l-ar fi compromis sau l-ar fi tras in jos, asa cum ma ascunsese pe mine, amanta lui, de teama unor situatii compromitatoare, datorate lipsei unui venit consistent in familia mea si in viata mea, dar si din cauza geloziei, a ideii ca ar fi putut sa ma piarda, in fata atator prieteni cu putere financiara si cu un farmec cel putin la fel de viu, ca si charisma lui indiscutabila.

                          Dovada ca  infractori Didinei pandeau, zi si noapte, cu schimbul, mansarda in care locuiam, era insasi agitatia catelusei Blackie, care latra aproape din cinci in cinci minute, zi si noapte, atunci cand acesti declasati se apropiau de peretii camarutelor mele, de tavan sau de geam. Pe Blackie o adapostisem in pod, apoi in camaruta in care stateam de obicei, in momentul in care Didina incercase sa o alunge in strada, din curtea vilei, cu lovituri barbare de picioare si de bata, si mai tarziu, ii aruncase, in pod, mancare otravita. Atunci o gasisem pe Blackie, la intoarcerea din oras, zvarcolindu-se, in convulsii, cu spume la gura, si eliminand un fel de resturi toxice de culoare verzuie. Dupa ce am mangaiat-o pe boticul chinuit si rece, am lasat-o, intinsa pe o parte, sa se odihneasca, si m-am repezit, la cel mai apropiat hipermarket, sa-i cumpar lapte, administrandu-i, in acelasi timp, un antidot de plante, pe care  il cunosteam doar eu si familia mea si pe care il pastram secret, atat in casa, cat si in poseta si in buzunare, in cazul in care infractoarea ar fi atentat, din nou, la viata mea. Cand a vazut suvoiul de lapte, scurgandu-se in farfurioara ei, Blackie, slabita si speriata de moartea pe langa care trecuse, s-a repezit, prinzand din aer, lichidul alb si salvator, care avea sa-i refaca stomacul si celelalte organe interne, amenintate de puternica otrava a Didinei. Apoi catelusa, satula si, in afara oricarui pericol, a inceput sa-mi linga mainile, multumindu-mi asa cum numai un animal stie sa-si exprime recunostinta, nelimitata si neconditionata, fata de un salvator. De atunci, Blackie a devenit cel mai inversunat bodyguard al meu si cel mai mare fan, poate cu exceptia lui Sushi, cu care rivaliza adesea, in a-si exprima afectiunea fata de mine. Blackie era, culmea ironiei!, un cadou primit de Dorian de la un prieten artist, Steve Jones, seful unei formatii de muzica rock, renumita in Europa. In lipsa lui Dorian, cu ocazia unei incursiuni neasteptate a acestuia in Olanda, impreuna cu un alt prieten al sau, cameraman si el,  si dupa o racire a relatiilor lui cu acesta, Steve imi incredintase catelusa definitiv, dupa ce ma intrebase daca nu m-ar deranja sa o ingrijesc si sa o pastrez. I-am raspuns ca imi face o reala placere sa o ingrijesc pe Blackie, fiind o fanatica iubitoare de animale. „Ok, spuse Steve. A ta sa fie, atunci! Sa te bucuri de ea!„, Asa am ajuns sa impart, cu Blackie si cu Sushi, camaruta, mancarea si pericolul in care ne aflam toate trei. De cate ori, in lunile care au urmat, il abordam pe Dorian, proprietar, incercand sa-i explic ceea ce se intampla la mansarda si dezastrul instaurat de Didina si compania ei de drogati, de atatea ori Dorian, ori se infuria si ajungeam sa ne luam la cearta, aruncandu-ne cele mai grele cuvinte si cele mai inedite insulte, ca si cand am fi fost cei mai feroce dusmani, ori Dorian lua in ras situatia, alunecand parca pe un teren minat si malos, in care eram gata parca sa fim inghititi amandoi, impreuna cu Blackie, Sushi si Rebecca, pisicuta lui Dorian, caci Dorian avea  sensibilitati si in fata animalutelor, nu numai in fata femeilor. Nu reuseam sa inteleg care era miza pactului dintre el si Didina Costas, desi imi storceam creierul si imi puneam rationamentele la bataie, fara sa fi ajuns pana atunci intr-un singur unghi luminos. Inca mai asteptam sa ma loveasca iluminarea si nu imi doream decat sa descopar ce anume il determinase pe Dorian sa ma vanda Didinei, cu bunurile, viata, sanatatea si animalele mele?!?  Fara indoiala aveam de-a face cu un mod de operare, in materie de spargeri si sustrageri, asemanator celor folosite de infractorii plecati in Europa, in cautare de prada si in scopul plasarii de droguri in tarile occidentale. In nenumarate randuri avansasem si sustinusem aceasta teorie, mai intai in fata Inspectorului Daniel Balkan, apoi intr-un memoriu adresat superiorului lui, Seful Politiei din Brockestorm, Inspectorul Sef Michael Price, dar totul fusese lasat balta, in cele din urma, atunci cand Dorian, chemat sa depuna marturie, in calitate de proprietar, in biroul lui Daniel Balkan, se lansase in declaratii perverse si calomnioase impotriva mea, sustinand-o pe Didina, declaratii din care reiesea ca nu exista nicio problema legata de spargeri, furturi sau droguri si ca el, Dorian, incerca, de fapt, sa ma evacueze pe mine, fosta chiriasa a Laviniei Vargas, si care i-ar fi creat probleme, la fel ca si ceilalti fosti chiriasi ai mamei lui, decedate in conditii suspecte. Nu atat ura si actiunile criminale ale Didinei Costas ma dezgustau si ma derutau, determinandu-ma sa-mi schimb strategia, metodele, abordarea fata de Dorian, ca si valorile mele personale, in intregime anulate, printr-o declaratie atat de calomnioasa si ascunsa, depusa de Dorian, impotriva mea, in ultima sa intrevedere cu Balkan, dar acum intelegeam ca trebuia sa ma protejez si sa ma ascund si mai intelegeam ca, Dumnezeu stie de ce, Dorian devenise cel mai mare dusman al meu, mai periculos decat Didina Costas, isterica si ostentativa, cu atat mai mult cu cat actiunile primului erau ascunse si disimulate si il recunosteam acum pe Dorian in intreaga lui splendoare, cap de afis in aceasta actiune riscanta, care viza cedarea mansardei si a demisolului catre Didina, intr-un aranjament secret si monstruos. Dorian ma manipulase timp de noua ani, asa cum o manipulase pe Lavinia Vargas, ca si pe acei prieteni, foarte multi, care ii intorsesera spatele, din cauza nu stiu caror conflicte de interese, conflicte si certuri, pe care imi doream cu ardoare sa le aflu. Astfel, as fi putut sa-mi creez o strategie de aparare in fata unei probleme a dracului de ilegala, pe care mai mult o banuiam, decat o descoperisem, dincolo de toate celelalte actiuni ilegale, desfasurate in acea casa, ca si in imprejurimile ei. Dar ce naiba putea sa devina mai ilegal decat traficul de droguri, spargerile, sustragerile de energie electrica, de pe reteaua lui Dorian, consumul ilegal de apa, din conductele mansardei si ale demisolului, catre apartamentul Didinei, toate cheltuielile fiind platite de mine, agresiunile fizice si verbale, atentatele la viata mea, din partea aceleiasi Didina Costas si a chiriasilor ei, - Zizi, pretinsa salariata a Ambasadei Ungariei in Brockestorm, impreuna cu asa-numitul ei concubin, pretins si el albanez, Mihnea si Corina, pretinsi si ei studenti ai Academiei Militare din Brockestorm sau ai Facultatii de Arhitectura din aceeasi metropola? Raspunsul era unul singur si evidenta lui imi aparu instantaneu: CRIMA!  Bun, dar pe cine voiau sa lichideze, in plus, in afara de mine, care apaream acum ca un fel de victima colaterala? Pe Dorian? Pe Victor Pache, fostul concubin al Laviniei si dusman de moarte al lui Dorian, cel pe care il banuisem ca fiind autorul ascuns al mortii Laviniei? Ce legatura mai exista acum intre Pache si Dorian, dupa consumarea procesului controversat, pentru succesiunea la patrimoniul Laviniei Vargas? Aveau sa inainteze recurs adversarii lui Dorian, prin avocata Liliane Pasteur si Monseignorul Imre Cervenski, cel care conducea din umbra intreaga afacere a testamentului fals si a exheredarii lui Dorian si a fratilor sai, Andrew si David Ceslaw-Vargas? Si totusi se mai ridica intrebarea, a dracului de incomoda, cine si cand o lichidase pe Lavinia? Liliane nu avea interesul sa-i faca de petrecanie Laviniei, altminteri cum ar fi fost ea atat de surprinsa de moartea protectoarei ei, inserand un testament fals si absurd, in calea lui Dorian, principalul mostenitor, si a fratilor sai, in scopul suprimarii drepturilor lor la succesiune? Victor Pache o ura pe Lavinia, stiam asta, intrucat ii mancase pensia de medic, timp de peste douazeci de ani, si, in plus, era in stransa conexiune cu Liliane Pasteur, pe care Pache o prezenta ca fiindu-i nepoata, si adusa in casa Laviniei, pe de alta parte, de fratele sau, medic si el, Solomon Pache, mort tot in conditii suspecte, imediat dupa intentarea actiunii pentru atacarea testamentului de catre fratii Ceslaw-Vargas, prin Dorian, principalul agent si administrator al acestui proces pentru succesiune si al patrimoniului Ceslaw- Vargas. Fara indoiala, batranul Victor Pache ramanea suspectul principal, in lantul acesta de crime, furturi si sustrageri de documente si piese de patrimoniu. Cu toate astea, desi Pache era in relatii de complicitate subinteleasa cu Liliane, cum de operase singur, in caz ca totusi a comis omorul, administrandu-i batranei Vargas, concubina lui, o otrava cu actiune lenta, astfel incat aceasta se topise treptat, fizic si psihic, cazand la pat, de la o zi la alta, in mod iremediabil? Oare Pache ii scapase de sub control lui Liliane si actionase astfel, dintr-o ura bolnava si compulsiva, asa cum numai fata de Dorian mai manifesta si pe care l-ar fi lichidat, fara indoiala, intr-o zi, daca acesta nu si-ar fi luat masuri de precautie, la indemnul avocatilor sai si al prietenilor, probabil, de a evita incursiunile in apartamentul lui Pache, fostul apartament al Laviniei, mama sa? Dar atunci cine ar fi avut interesul sa o elimine pa Vargas, atat de repede, imediat dupa ce Dorian parasise mansarda, in urma unui scandal violent intre el si Lavinia, atunci cand se produsese si ruptura dintre Dorian si mine, dupa ce aflasem de relatia lui oficiala cu o femeie la fel de grasa si de bogata, ca si Didina Costas,  o oarecare Zaraza Popovici? Si oare cum de decedase Solomon Pache, la atat de scurt timp, de la inceperea procesului, mai ales cand urma sa depuna marturie impotriva lui Dorian? Dorian?! Dorian, suspect de crima, impotriva Laviniei?! Ipoteza mi se parea suprarealista. Inca mi se mai parea ireala si o respingeam, imediat ce imi revenea, obsesiv, in minte, sperand sa o uit, sa o alung definitiv, acolo de unde aparuse, in neantul intrebarilor si al incertitudinilor unor nopti de teroare si veghe, in intunericul mansardei. Insa acum, in perspectiva ultimelor evenimente, din vila de pe Aleea Vlad, numarul 73, si a dezastrelor de la mansarda, totul mi se parea posibil si cred ca am mai amintit faptul ca valorile mele, in ultimele luni petrecute in casa blestemata, se naruisera si se prabusisera, pe rand, semanand deja cu niste biete cioburi, aurite candva cu o poleiala artificiala, si acum, complet ingropate in noroi. Dorian si Didina, cei mai mari dusmani ai Laviniei Vargas, dansau acum, parca, nu numai pe mormantul acesteia, dar si pe ramasitele funerare ale sentimentelor mele pentru Dorian, cel care fusese sau cel care credeam, cu un romantism nedisimulat, ca este. Dorian criminal si suspect?!  Daca la inceput, totul parea o gluma proasta, acum ma simteam, inca o data, anihilata, ca persoana decenta si lucida, ca femeie, care imi creasem un real atasament fata de Dorian, si, in sfarsit, ca fosta chiriasa a Laviniei si niciodata chiriasa a fiului ei, ultimul barbat din viata mea, in ultimii noua ani. Dupa pierderea postului de muzeograf de la Marele Muzeu de Arta din Brockestorm, unde activasem timp de saptesprezece ani, si dupa multe alte lovituri, suportate din cauza situatiei materiale precare, se adauga acum o colosala neintelegere si confuzie, referitoare la relatia mea cu Dorian si a rolului meu in viata acestuia. In timp ce rumegam incalceala de fapte si sentimente, la masa cafenelei `Perfection`, in care imi gustam amaraciunea, incercand sa ma incalzesc, ca un copil ratacit, care cauta sa se incurajeze cu o bucata de turta dulce, gasita, intamplator,  prin buzunare, usa acesteia se deschise larg, pentru ca un personaj, pe care l-am recunoscut numaidecat, sa-si faca loc, scuturandu-si umbrela verde marin, de stropii jucausi de zapada topita, si, observandu-ma, sa se apropie cu pasi elastici, in pofida taliei usor masive, dar deloc supraponderale si inalte, de masa la care imi savuram a doua cafea si o inghetata de fructe de padure.  "Nolwenn!", murmura el, cand ajunse langa mine, asezandu-se pe scaunul din fata mea. "Karel. Karel Maxwell", facui eu malitioasa si, brusc, joviala si inviorata, de parca fantoma palida si trista a lui Dorian, s-ar fi purificat dintr-o data, spalata de zapada si ger, ca si de o adiere de speranta si de optimism, indepartandu-se, pentru mult timp, si odata cu ea, pericolul in care ma aflam de zece luni. ""Ce placere si ce surpriza sa te revad, intr-un mod atat de original, Nolwenn!", scanda Karel. Era un barbat foarte placut, la fel de frumos ca si Dorian, cu acelasi ten deschis, dar bronzat de soarele Californiei, unde locuia, cand isi termina afacerila in Brockestorm. Carismatic, cu un umor sarcastic, si cu un anumit mod de adresare taios, atunci cand vorbea cu barbatii, ca si cand ar fi dorit sa-i puna la punct, inainte de a se obraznici, si usor flegmatic si amabil, atunci cand vorbea cu o femeie, fiind,  ca si Dorian, un pasionat al frumusetii feminine. Trasaturile ii erau placute, parul de un blond inchis, amestecat cu suvite grizonate, mai scurte decat la Dorian, iar  ochii  de o nuanta splendida de turquoise.  Imbracat cu gust si deosebit de curtenitor, mainile sale erau si ele usor masive, ca de artist decorator, ceea ce si era, dar toate miscarile lor, ca si cele ale corpului robust si elegant, dovedeau o elasticitate si o rapiditate surprinzatoare, care aveau sa ma uimeasca, mai tarziu, de nenumarate ori, atat in situatii periculoase, cat si in cele pline de mister si farmec, ale unei apropieri inefabile si dorite. ""La urma urmei, de ce nu?"', gandii, satisfacuta de intorsatura unei situatii dramatice, care urma sa se transforme, poate, intr-un fel de cadou de sarbatori, acum, cand iarna si gerurile pustiitoare din Brockestorm, ne exilau, pe toti locuitorii orasului, metropola a artelor si culturii, in case reci, construite din bolovani. Dupa ce isi aranja umbrela si paltonul, de culoare albastru mineral, Karel imi spuse, pe o voce joasa, ca si cum mi-ar fi impartasit un secret: ”Eu am sa servesc un Jack Daniels. Vrei sa mi te alaturi?”  ”E preferatul meu”, raspunsei, pe acelasi ton complice. ”Nu refuz eu asemenea ocazie”, am adaugat cu subinteles ironic. Karel zambi usor, apoi facu comanda, in fata unei fete imbracata intr-un indigo provocator, care venise la masuta noastra, in momentul in care Maxwell se asezase. Erau promte serviciile la cafeneaua ”Perfection”. ”Eu vreau si doua cuburi de gheata”, am adaugat, iar Karel repeta informatia, amabil. Fata isi nota, si disparu undeva dupa tejgheaua baruletului, printr-o intrare oarecum mascata. Karel ma privi calm si spuse alene: ”Tot sexy ai ramas. Ma intrebam pe unde mai esti.” ”N-aveai decat sa ma suni, sa ma intrebi personal”, i-am raspuns pe un ton, care se voia neutru, dar din care nu lipsea o nuanta de repros. Karel tacu, si privi in directia unor lambriuri din tavan. ”Credeam ca nu voiai sa fii deranjata. De fapt, ceredeam ca ai plecat in Transylvania.”  ”Asa? Si eu care credeam ca TU ai plecat in California.”, facui ironica. ”Am mai fost si acolo, de fapt, de sarbatori chiar am fost plecat din Brockestorm, dar nu in California, ci pe malul Marii Negre, la un prieten, care are o casa de vacanta acolo.” Intre timp, fata aduse comenzile, le depuse pe masa si se eclipsa, in ritmul unei muzici de jazz. Bine ca nu lipsea jazz-ul, mai ales acum, la 11 noaptea, in frigul puternic de afara, cu un barbat atragator langa mine si cu un altul, tradator, acasa, asteptandu-ma, din spatele jaluzelelor, cu o gelozie ascunsa, pe care, oricum, nu o mai intelegeam. Nici nu-mi mai pasa, in momentul de fata. ”De fapt, SI EU am fost plecata in Transylvania, intr-adevar, si am plecat cu viteza luminii, din motive foarte foarte presante. Am fost la Dweevon, la familia mea. Am stat o luna si ceva, apoi m-am intors, la fel de rapid, din cauza aceleiasi probleme, care m-a determinat s-o sterg, inainte de Craciunul anului trecut.”  Karel ma privi intrigat. ”Ce motive stringente pot determina o femeie frumoasa si singura, - esti singura, de fapt? -, sa fuga din Brockestorm, in Dweevon, inainte de Craciun, si sa se intoarca, tot pe fuga, in teribilul Brockestorm, sa-si rezolve problema cum-se-numeste?”  O data cu degustarea whiskey-ului si a cuburilor de gheata, parca si gheata initiala se sparsese intre noi. ”Karel, ai nevoie de o inghetata de fructe sau de ce poftesti tu, ca sa poti sa ingurgitezi povestea pe care ar trebui sa ti-o servesc acum, pe scurt, in varianta comprimata, ca sa nu ne cada greu la stomac, atat tie, care esti acum intr-o stare de profund relache, cat si mie, care traiesc cu repiratia taiata, deja de un an!”  Karel era din ce in ce mai intrigat. ”Ok. Ce inghetata imi recomanzi, sau ce consideri ca mi se potriveste, ca sa pot intelege o doamna frumoasa, care catadicsete sa-mi expuna rezultatele research-ului ei in Brockestorm-Dweevon?”  L-am privit doua secunde, apoi i-am spus, cu competenta: ”Fistic. Inghetata de fistic ti se potriveste. Lasa-te pe mana mea, ca ma pricep.”, continuai pe acelasi ton malitios, ca atunci cand descoperi ca iti place cineva, pentru ca, tocmai, nu ai nevoie de explicatii si nici de retineri in fata lui si ca, cu toate astea, te simti extraordinar de delectat, in compania lui. ”Fisticul imi place.”, admise Karel, incantat sa fie preluat astfel si prelucrat, ca atunci cand vii obosit de undeva, si te intampina o gazda, care se ocupa de tine neconditionat, fara sa pretinda nimic in schimb. Fata care servea prelua comanda, iar Karel ma intreba, din nou, amabil: ”Tu nu servesti nimic?” ”O, ba da. O inghetata de cola. Ma ajuta sa ma concentrez mereu, mai ceva decat cafeaua.” ”Cola? Trebuie sa fie ceva exotic. N-am mai mancat pana acum inghetata de cola, de fapt, nici n-am mai auzit.”, spuse el cu umor spasit. ”Esti in urma. Asculta-ma pe mine, ca eu sunt specialista in inghetate. Imi prepar tot timpul acasa, vara si iarna. Ma linisteste si ma stimuleaza. Intentionez chiar sa scriu o carte cu retete de inghetate si cocktail-uri si alte deserturi bizare.”  ”De fapt, imi place bizarul. Sunt si eu un tip destul de bizar.”  ”Esti picaresc, de-a dreptul”; rasei eu. Karel izbucni si el in ras. Era, in viziunea mea, un fel de Hemingway al picturii si decoratiei, avusese o viata aventuroasa, din care, in mare parte imi povestise, in scurtele momente, dar neuitate, in care conversasem la Ambasada Italiei la Brockestorm, unde expusese niste panze pictate in ulei, in culori explozive si niste obiecte decorative, inspirate din arta amerindiana, gratie calatoriilor sale in Statele Unite de unde isi luase sursele de inspiratie. Mai tarziu aveam sa aflu  ca traise si in Italia, cu intermitenta, si asa se explica faptul ca expusese la Ambasada acestei tari, unde ne cunoscuseram, in urma cu aproape patru ani. Acolo, in timpul coktail-ului, care urmase dupa un recital de pian, al unui pianist italian, la fel de exotic, in infatisare si atitudine, dar si un rarissim interpret al lui Chopin si Liszt, Karel ma abordase prompt, vazandu-ma singura la masa, in timp ce serveam un vin rosu si ma luptam cu un homar care nu voia sa iasa din platou si sa aterizeze pe farfuria mea. Mai ochisem niste prajiturele facute dupa o reteta din Toscana si, in acelasi timp, realizasem ca vinul rosu, ingerat imediat dupa o specialitate de vin alb, ma ametise, dandu-mi o usoara stare de anxietate si devenisem brusc palida. Atunci a fost momentul interventiei salvatoare a lui Karel Maxwell, care imi sarise in ajutor cu un espresso tare si fierbinte. ”Tare dezorientata trebuie sa mai arat, daca ai intervenit tocmai acum, cu o cafea atat de binevenita. Plus ca e si preferata mea.”, m-am straduit sa glumesc, in timp ce incercam sa-mi stapanesc anxietatea. ”Beti incet, doamna, spuse Karel, prevenitor, luati loc aici, langa pian. Asa se intampla cand amestecati vinurile. O sa va simtiti bine, in cateva secunde.”, adauga el, in timp ce ma conducea catre taburetul pe care, cu vreo zece minute inainte, o poloneza a lui Chopin isi daduse sfarsitul, sub degetele abile ale pianistului, sfarsit urmat de aclamatiile si aplauzele publicului, italian, englez, francez si roman, incantat de splendida prestatie a artistului italian invitat. Intre noi, fie vorba, pianistul era la fel de sfarsit, dupa incheierea recitalului, care tinuse peste doua ore, socotind si bis-urile, Liszt-Chopin, Chopin-Liszt, la cererile exprese ale publicului. Cand directorul Institutului ne poftise in sala de cocktail, acelasi pianist, se repezise la o masa cu platouri de pizza si lasagna, unde incepuse sa le infulece, ca pe un fel de combustibil, dupa o lupta apriga cu acordurile, care parea interminabila, in fata publicului flamand de cultura clasica, sau doar snob si dornic de socializare, intrucat categoriile acestui public sunt mereu hibride si totusi utile, de vreme ce urmaresc acelasi scop in aeeasi sala. ”Serviti si niste scoici cu alune.”, ma imbie necunoscutul usor masiv, dar cu o silueta foarte flexibila, ca de alpinist sau de vanator, si, in acelasi timp de o politete fermecatoare. M-am executat, incantata si linistita brusc de faptul ca aici, unde venisem solo, sperand, in van, ca Dorian, care pretindea ca credea in relatia noastra, s-ar fi oferit vreodata sa ma insoteasca, se gasea totusi cineva care sa se puna in serviciul meu, ca un ocrotitor misterios, in momentul in care savarsisem o infractiune culinara a degustarii, amestecand barbar un vin alb pentru deserturi, cu un vin rosu, greu, la numai cateva minute, si destinat mai degraba unor platouri cu branzeturi sau vanat. Amuzata de aceasta gafa, ma lasasem in mainile grijulii ale acestui binefacator atragator, si care mi se prezentase, cand imi mai revenisem din ameteala, pe un ton oarecum autoironic, pronuntandu-si numele de familie, ca si cum ar fi expus ceva lipsit de importanta, dar util si caruia el ii acorda acum, fortat de conventii, o nota usoara de sarcasm, a omului superior mediei, dar care nu se ia niciodata prea in serios: ”Maxwell” .  ”Nolwenn. Nolwenn Brandt”, am raspuns eu, adoptand putin din sarcasmul sau, ca pe un fel de carte de vizita a complicitatii din acea seara, care ne adusese unul langa altul, langa superbul pian vienez, tronand derizoriu in sala, acum pustie, de parca am fi fost singurii supravietuitori ai unui naufragiu, un fel de dezastru  gastronomic, mai bine spus. ”De fapt, adaugai eu, prefer whiskey-ul. Nu prea ma impac cu vinul”. ”Ok, Nolwenn Brandt, -frumos nume, adauga el - , si eu sunt un mare iubitor de whiskey... si de Chopin.”  Apoi discutia a derivat de la sine catre arta, muzica, bauturi elegante, baruri, mancaruri sublime si teritorii salbatice din Africa, America si Toscana... Nu-i mai simteam lipsa lui Dorian, ca, de fapt, nici acum, cand stateam din nou cu acest aventurier cu alura de Hemingway la masa unei cafenele elegante din arondismentul 2 al orasului Brockestorm. Ne schimbaseram numerele de telefon si ne departiseram atunci, cu greu, spre ora sase dimineata, cand ma condusese, pe jos, pana in apropierea locartiei mansardei lui Dorian. Acolo i-am dat usor de inteles ca nu doream sa ma urmeze mai departe si-i facusem vant, elegant si subtil, sperand ca acesta nu va realiza incurcatura mea si dilema de a dori sa-l mentin inca in compania mea, cu atentia incordata, ca nu cumva sa afle Dorian si sa se produca pocinogul, adica din nou o declansare a geloziei acestuia, banuitor de felul lui si patit, in urma cu mai multi ani. Probabil ca, de aceea, Dorian isi jurase sa nu mai acorde vreodata credibilitate cuvantului sau promisiunilor unei femei si sa nu se mai implice definitiv in vreo legatura serioasa, promisiune pe care, oricum, nu prea reusise s-o respecte, pana acum.  ”Asta mai lipsea, imi spusesem, in sinea mea, sa fiu vazuta de vecini sau de vreun prieten al lui Dorian, sau chiar de Dorian, ivit pe neasteptate, din vreun autobuz din zona, in compania acestui superb exemplar de artist calator, cu alura de vanator de jungla.” Si, in timp ce imi recapatam sangele rece, i-am intins mana lui Maxwell, cu promisiunea si cu dorinta de a ne reintalni. Apoi zilele si lunile, incarcate de evenimente, se scursesera rapid si epuizant, incat, desi nu il uitasem pe Maxwell, nu reuseam acum sa-i gasesc locul potrivit, in lista mea de probleme si de certitudini sau incertitudini, necesare sau nu. Faptul ca Maxwell isi amintea acum ca, la Ambasada Italiei,  eram imbracata intr-o rochie bleumarin, mulata pe corp, aproape pana la glezne, cu o pereche de pantofi cu toc vertiginos, cu parul blond cazandu-mi pe umeri, si cu o poseta de seara, delicata, ornata cu metal si matase neagra, dovedea ca savuraseram impreuna, nu numai muzica lui Chopin si Liszt sau specialitatile de vin si de whiskey servite la cocktail, dar si o afinitate recunoscuta si acceptata complice de doi melomani, strecurati ca doi hoti in apropierea locatiei lui Dorian si aproape imbratisati, in chimia subtila si evidenta, care se crease intre noi, de la primele cuvinte adresate sau mai bine zis, de la primele priviri schimbate, acea incantatio, care premerge marile pasiuni sau marile atractii dintre doi insi, adusi impreuna accidental, de un destin la fel de accidentat. Imi aminteam si comparam intalnirea cu una mai veche, dintr-o mansarda izolata, impresurata, ca si strada, acum, de vant si zapada, intalnirea cu Dorian, fiul mostenitor al batranei Vargas, ivit si el din indepartata si legendara Californie, de unde vin barbati frumosi si misteriosi, care ne seduc si pe care ii seducem, incontinuu, fara urmari, fara remediu. Nu simteam nevoia sa separ, sa alatur, sa inlatur sau sa suprapun cele doua intalniri, cei doi barbati, de fapt, se poate spune ca ii voiam pe amandoi, pe fiecare in alt fel, pe fiecare in alt timp si in alta etapa a vietii, uneori chiar in alt scop. As fi putut sa transform noaptea intr-o aventura de neuitat, cu acest vanator artist, uitandu-l cateva ore sau zile pe Dorian si actele lui revoltatoare fata de mine, dar simteam, pe undeva, ca nu voiam sa transform aceasta intalnire delicioasa si imprevizibila, intr-o seara de neuitat, intr-o aventura a simturilor, din care as fi iesit, fara doar si poate, mai mult decat satisfacuta, dar imi dadeam seama ca, de fapt, nici Karel nu isi dorea o noapte a deliciilor, cel putin nu acum, si ca, dimpotriva, si-ar fi dorit, ca si mine, sa sporeasca nerabdarea, sa multiplice stimulii si receptorii care tropaiau abil in noi doi, in aceasta apropiere complice, pana cand am fi gasit ca a venit cu adevarat momentul potrivit unei asemenea emulatii spirituale, psihice si mai ales fizice, cand noi doi ne vom fi inatalnit, in miez de zi sau de noapte, intr-o atmosfera tropicala de alcov, in care, ca doi tigri imensi, sau ca doi vanatori versati, ne-am fi expus unul altuia, in ritmul unei muzici de Chopin, de Liszt sau poate de Biset.
Visarea imi fu intrerupta, in mod neasteptar si prozaic, daca nu chiar violent, in atmosfera tainica a cafenelei `Perfection`, violenta fiind a unei imagini pe care o priveam acum, brusc aparuta pe ecranul televizorului de deasupra barului. O femeie decedata fusese descoperita in parculetul de langa locatia lui Dorian, iar Inspectorul Balkan vorbea, in fata unei ziariste brunete, oferindu-i acesteia ultimele informatii despre caz. Era posibil sa se fi produs o moarte prin hipotermie, dar cadavrul avea muscaturi de caine, pe unul din brate si pe picioare. Pe de alta parte, Balkan suspecta o moarte cauzata de o supradoza de heroina, datorita urmelor de intepaturi, pe care le descoperise pe brate, dar si altele, mai ascunse, la incheietura gatului sau pe spate, in zona coloanei vertebrale. Am zambit usor, realizand ca acum, de fapt, il vedeam, pentru prima data, pe Balkan in actiune. Era un om jovial, nu prea inalt,  dar cu o rapiditate a miscarilor si a judecatii, care, in mod cert, puneau in incurcatura, pe oricine ar fi incercat sa-l minta, sa-i ascunda un detaliu esential, sau, mai ales, sa fuga de la locul faptei reprobabile comise, indiferent care ar fi fost delictul. Daca, la primul contact, din momentul in care se prezenta celui interogat, Balkan reusea sa-l cucereasca, cu o delicatete a abordarii, cu o expansivitate molipsitoare si cu o deosebita intelegere fata de necazurile respectivei persoane, care avea sa-i raspunda la intrebarile abile si sinuoase, adaugand, la randul lui, pertinente si inselatoare asigurari, pentru adormirea vigilentei celui banuit sau doar citat ca martor, pe masura ce discutia se desfasura, calitatile de anchetator ale Inspectorului Balkan, aveau sa se faca simtite, solicitandu-l pe interlocutorul degajat si asigurat ca nimic rau nu avea sa se intample, atata timp cat urma sa spuna totul, ca si cum s-ar fi aflat pe divanul psihanalistului, sau in cabinetul unui stomatolog, usor sadic si rafinat, sa se aventureze in destainuiri neasteptate si, de cele mai multe ori, cu adevarat semnificative, pentru cazul cercetat. Trecand din registrul complicitatii cu cel interogat, urcand apoi catre o panta a intrebarilor mai directe si mai taioase, alunecand, din nou, catre o remarca, aparent nevinovata, dar precisa, in planul lui, Balkan realiza un slalom de invidiat prin mintea subiectului anchetat, reusind sa extraga esentialul, iar imaginatia inspectorului, ca si intuitia lui si o sensibilitate nativa, il ghidau catre o concluzie primara, pe care apoi avea sa o puna la pastrare, ca intr-un fisier sau un laborator, secret si personal, pana cand un alt suspect, cu o varianta a cazului complet opusa, avea sa poposeasca pe scaunul din fata biroului de lucru al lui Balkan, ajutandu-l sa adauge inca o fila si o viziune din alt unghi al aceluiasi caz, iar aceste fragmente, la inceput inserate, oarecum insailate si carpite, urmau sa devina, pana la marele final, - rezolvarea si/sau clasarea cazului -, o reala panza compacta, in care toate firele porneau dintr-un punct, - delictul, minor sau major,- si aveau sa se imprastie serpuind de-a lungul si de-a latul unei tesaturi periculoase, croite din minciuna, faradelege, nebunie, lacomie, slabiciune sau putere nelimitata si sadica, paranoia criminalilor periculosi, a criminalilor in serie, sau a celor cu duble sau multiple personalitati, cazurile preferate, in secret, de Balkan, dupa cum aveam sa-mi dau seama mai tarziu, in cazul Costas, concluzionand sfarsitul jocului unor minti criminale, capturate, in final. Fara indoiala, Balkan era un excelent anchetator si oricine avea sa poposeasca in biroul lui de la sectia de politie, avea sa iasa de acolo, fie imbogatit de o interrelationare atat de complexa, pe care personalitatea lui Balkan si acel savoir faire, il faceau sa marcheze orice convorbire, profesionala sau nu, cu un dar al unicitatii, ori convins ca, mai devreme sau mai tarziu, afabilitatea Inspectorului avea sa ia tonalitati metalice si amenintatoare, mergand pana la rechizitorii ferme. Nu numai mimica si figura lui Balkan erau joviale si destinse, sau cel putin asa pareau, din perspectiva celui interogat, dar pana si mainile politistului aveau un joc aproape actoricesc, niste maini fine si ingrijite, usor rotunjite, cu degete nu prea lungi, dar cu aproape acelasi aspect bonom, ca si intreaga lui alura, de  om de lume, interesat de discutii elevate, ca si de probleme aparent minore, tinand de detaliu, ceea ce pe altcineva ar fi putut agasa, dar lui Balkan i se potrivea aceasta dualitate si chiar o anumita ambiguitate, care il faceau, din nou, atat de priceput in a se strecura printre  sinuozitati, nuante sau evidente suparatoare. Echilibrul si raceala cu care transa faptele si clasifica oamenii, il puneau deseori in dezavantajul de a-si crea antipatii chiar printre cunoscuti sau colegi, cu toate ca, in schimb, atunci cand, in mod real, isi exprima simpatia fata de cineva, o facea neconditionat, iar aprecierile veneau ca niste cadouri neasteptate si pareau putin nemeritate de cei care ii cunosteau intransigenta in discutii.


                         Cadavrul femeii era intins in zapada, unde fusese descoperit de un paznic al parcului, care crezuse ca femeia era beata si incercase sa o trezeasca. Apoi, anuntase politia, speriat de rigiditatea corpului si de ranile de pe maini si picioare. Era o femeie bruneta, de vreo 35 de ani si, in timp ce fotografia cadavrului aparu, de mai multe ori, pe ecran, mi-am dat seama ca o mai vazusem, probabil frecvent, pe femeia respectiva, dar nu realizam acum, aburita de interrelatia cu fermecatorul Karel si cu whiskey-ul, de care eram rafinat impatimiti si cu masura amandoi, in ce context. ”O cunosc pe femeia asta”, i-am spus lui Karel, in timp ce incercam sa imi amintesc. ”Curios,  murmura el, SI EU cred ca am mai vazut-o. Nu uit niciodata o figura.”  adauga Karel. ”Nici eu. Oricum, ar fi putut sa moara si de alcoolemie, plus actiunea gerului de afara, iar cainii sa o fi atacat, cand era deja moarta.”  ”Posibil”, admise Karel. ”Acum vor plati din nou cu viata sute si sute de caini maidanezi din Brockestorm. , am mormait cu amaraciune. E clar ca primarul are o ura personala impotriva lor si nu va ezita sa dea un nou ordin memorabil de prindere si eutanasiere a lor. ”  ”Poate ca nu. , incerca Maxwell sa ma consoleze. ”Avand in vedere faptul ca femeia era deja moarta, nu cred ca se va mai lansa intr-o noua campanie de suprimare a bietilor caini. Oricum, gerul e atat de intens, incat va indeplini el dorintele primarului, si multi caini fara adapost vor muri de frig si de foame”. , conchise el.  ”Da, am murmurat, dezgustata. Gerul isi va indeplini, in mod iremediabil, actiunea de distrugere a unor caini speriati, famelici si probabil majoritatea bolnavi, incercand sa-si hraneasca si sa-si apere puii, cu pretul corpurilor lor costelive. ..."  Oficialitatile care se razbunau pe bietele animale, intervenind in sarmanele lor drame, de supravietuire, in care mai incapeau, totusi, afectiunea lor instinctiva fata de puisorii neajutorati, ca si dorinta puternica de a-i proteja, cu pretul vietii lor de fugari printr-o capitala in care nu exista mila, intelegere sau preocupare nici macar pentru niste sarmani puiuti nou-nascuti, ma dezgustau si ma demoralizau.  " Dar, sigur ca da!”, am exclamat, luminata brusc. ”Poftim?”, ma intreba Karel, nedumerit. ”Stiu cine e femeia moarta, din parc!  E o prietena a lui Victor Pache, un batran ticalos, pe care il cunosc!” Acum, privind trasaturile livide ale femeii, fara nicio expresie deosebita, poate chiar o mina putin tampa, de persoana surprinsa si mirata de ceea ce i se intamplase, imi aminteam de ea, cu destula exactitate, chiar daca o vazusem doar de cateva ori. Imi aminteam chiar ca Dorian fusese primul care imi atrasese atentia asupra tinerei femei spunandu-mi ceva de genul: "Iat-o pe viitoarea mea "mama vitrega". A agatat-o Pache, promitandu-i apartamentul, pe care oricum il va pierde, chiar si in cazul in care vor face recurs. Vor face acest recurs, doar ca sa-l piarda", adauga el cu un ton plin de siguranta si ingamfare. Atunci speram ca asa va fi. Lucrurile au evoluat insa spre mai rau, dupa ce Dorian si familia castigasera procesul, fiind foarte siguri ca deja sunt proprietari, in mod definitiv si irevocabil.  Apoi a intrat in scena Didina Costas, dusmanul de moarte al Laviniei Vargas, si al meu. Atunci a avut loc schimbarea la fata a mostenitorului Dorian Ceslaw-Vargas, atunci a inceput sa-si manifeste ura fata de mine si dorinta de a ma evacua. dar toate astea nu mai contau deja. Eram pe deplin edificata si nimic nu ma mai putea intoarce catre Dorian, chiar si daca acesta, la un moment dat, isi reluase avansurile, fata de mine, hartuindu-ma aproape, ca si cand mi-ar fi dat de inteles ca, in cazul in care voi redeveni "protejata" lui, as fi putut sa-mi pastrez mansarda. Apoi mi-am amintit de verisoara lui Dorian, Marcia Ivan, o femeie scunda si grasa, cu un mod alunecos de a interrelationa, si a carei prefacatorie permanenta ma determina sa o suspectez de o boala psihica grava: schizofrenie.  Ea imi raspunsese in acelasi mod, citandu-l probabil pe Dorian, - acesta, fie vorba intre noi, o instruise bine, ii spalase creierii, si respectiva nu-i iesea din cuvant, - in momentul in care le-am adus la cunostinta faptul ca Victor Pache ar fi declarat ca "vor face recurs, el, Liliane Pasteur si Monseignorul Imre: "Pai sa stii, draga mea, ca vor face recurs, doar ca sa-l piarda!", straduindu-se sa para ferma, impunatoare, dar mai ales convingatoare, si privindu-ma fix, cu acea fixitate a bolnavilor in delir de grandoare, dar speriati de moarte, in realitate. I-am sustinut privirea si am zambit, cu un zambet subtire, veninos si persistent. Am sesizat iritarea ei, apoi nu ne-am mai intersectat mult timp, decat cand Dorian a manipulat-o, - avea acest dar, in fata femeilor-, sa-mi telefoneze, pentru a ma ameninta, in momentul in care le-am declarat celor din familia Ceslaw-Vargas, ca imi voi retrage toate marturiile depuse in favoarea lor la proces. Dupa ce a incercat sa ma intimideze, de vreo doua ori, la telefon, i-am blocat apelurile si l-am avertizat pe Dorian ca o voi reclama la politie pe Marcia Ivan, in cazul in care va mai avea tupeul sa ma sune, pe mine sau familia mea. M-am intrebat, apoi, de multe ori, de unde aparuse aceasta Marcia Ivan, pretinsa ruda cu familia Ceslaw-Vargas, si, treptat, investigand si depanand faptele, de la inceput, de cand l-am cunoscut pe Dorian, pana la sfarsit, adica pana la moartea Laviniei, si tinand cont de sporadica si totodata oportuna aparitie a Marciei, exact in momentul in care se vorbea despre afacerea testamentului fals al Monseignorului Imre, ca si despre atacarea acestuia de catre familia Ceslaw-Vargas, am ajuns la rationamentul atat stupefiant, cat si de bun simt, anume ca MARCIA IVAN, PRETINSA CESLAW-VARGAS, ERA O IMPOSTOARE PERICULOASA!  Acum imi puneam doar intrebarea daca Dorian era constient de aceasta substituire de identitate a Marciei si complota cu ea, acum cand adversarii inaintasera recurs, in favoarea testamentului fals, sau, pur si simplu, de fapt, EA IL MANIPULASE PE DORIAN,  pentru a pune mana pe cea mai mare parte a averii Laviniei si apoi pentru a-i face de petrecanie realului mostenitor. Avea ea vreo legatura ascunsa cu moartea suspecta a Laviniei? Ori poate ca Dorian si Marcia se unisera impotriva celorlalti doi frati, Andrew si David Ceslaw-Vargas? Dar atunci care era miza? Voia Dorian sa obtina mai mult decat i se cuvenea din imensa mostenire a Laviniei, folosindu-se de Marcia Ivan, impostoarea verisoara si oferindu-i acesteia un bonus, in final, cand ceilalti doi mostenitori vor fi fost inlaturati?? Urma el sa se casatoreasca cu Didina Costas, pentru a preveni cazul in care procesul ar fi fost castigat de Monseignorul Imre si Liliane Pasteur, intrand astfel in posesia apartamentului de lux, situat hipercentral, al Didinei Costas? Si, tot in acest scop, se va fi decis Dorian sa ma evacueze de la mansarda si demisol, pentru ca, prin anexarea lor in proprietatea Didinei, chiar si in cazul pierderii recursului, de catre familia Ceslaw-Vargas, Dorian, devenind proaspat ginerica, in apartamentul lui Costas, ar fi castigat in plus, mansarda, promisa mie pe vremuri si demisolul, plus anexele apartamentului Didinei?  Da, Dorian era genul acesta de barbat.  Am ramas privind ecranul televizorului, unde se derulau ultimele stiri despre crima din Vlad Park, cand am simtit cum Karel imi aseaza, cu grija, lodenul lui pe umeri, soptindu-mi, foarte aproape de ceafa:  "Nolwenn, ia loc si hai sa servim un whiskey, ca sa te incalzesti. E clar ca te-a afectat stirea asta. Si pe mine la fel. Stiu unde am mai vazut-o pe fata. Era o artista de mana a paisprezecea, care incerca sa-si vanda niste produse artizanale, destul de banale, de altfel, prea incarcate de culoare. O chema Sandy Bercea. Biata fata! Cine stie cine o fi profitat de naivitatea ei, in afara de Victor Pache, si i-a administrat droguri. Probabil ca stia prea multe si s-au decis sa o lichideze. Am auzit si eu de afacerea testamentului fals al lui Imre. Sunt o cunostinta indepartata a lui Dorian. Il cunosc de peste douazeci de ani, dar nu am mai vorbit de foarte mult timp. Stiam ca esti prietena lui, chiar atunci, la Institutul Italian, cand urmaream concertul de pian. Nu am vrut sa intervin pe terenul altuia, ca sa spun asa, dar, la naiba!, de ce te lasa Dorian sa umbli noaptea pe la cafenele, singura si inghetata de frig, dar mai ales de singuratate? Am inteles ca scartaie ceva, de mult, intre voi, dar, bun, un barbat adevarat nu ar face niciodata asa ceva unei femei frumoase, cu care a impartit momente placute de atasament si de promisiuni."  M-am asezat si am baut incet, dupa ce am ciocnit amandoi paharele, whiskey-ul, care ne lega acum, ca pe doi tovarasi de arme, doi aventurieri fara capatai, doi artisti, vanatori, pseudo-detectivi, si alte locuri comune intre noi doi, care se marcasera, ca un pact, pe filele viitoarelor noastre intalniri. L-am privit pe Karel in ochi si m-am simtit in siguranta. " Ce ochi negri si sclipitori ai, Nolwenn!  Stiai ca ai o privire hipnotica? "  "Da, stiu foarte bine de ce puteri dispun.", I-am raspuns, plina de o aroganta jucata. Lui Karel i-a placut siguranta mea prefacuta, s-a aplecat usor si lent deasupra mea si mi-a atins delicat buzele, pe care se pastrase machiajul rosu corail. Avea buzele fine si sarutul prevenitor, dar pe care-l banuiam metamorfozant, de la un moment la altul, de la o zi la alta. Cred ca nicio femeie nu s-ar fi plictisit cu el. "Maxwell, du-ma la tine acasa," m-am auzit spunand.  El m-a sarutat mai apasat, apoi m-a ajutat sa ma imbrac, in paltonul meu din par de camila, - cel cu care facusem senzatie pe strazile din Brockestorm, si cu care o innebunisem pe Didina, (care, la randul ei, era innebunita dupa Dorian, la fel de mult, ca dupa rachiul ieftin si infect, pe care-l aducea de la tara, sau dupa heroina, pe care o priza, o injecta sau o ingera, mai stiu eu cum!),   -, si, dupa ce a lasat banii pentru consumatia noastra, pe masa, plus bonus-ul fetei care ne servise, (generos, din cate avusesem timp sa observ!), m-a ghidat, cu bratul, pe dupa umeri, catre masina lui, aflata intr-o parcare ceva mai indepartata. Acolo, m-am asezat langa el, era doar ora  9 pm, aveam timp sa ma intorc acasa, la Blackie si Sushi, pana la orele 1, 2 sau 3 am. De altfel, Costas era speriata, cand vedea ca lipsesc mai mult de acasa, si niciodata nu indraznea sa opereze, nestiind ce s-a intamplat cu mine si temandu-se sa nu vin cumva insotita de autoritati.

                   Cand am deschis ochii, eram intr-o incapere eleganta, cu aer exotic si mobila safari, asa cum imi imaginasem ca voi avea si eu odata, in momentul in care situatia mea financiara se va fi dezghetat, pentru totdeauna, - cu toate ca-, din experienta, aveam sa-mi dau seama ca in viata nu exista intotdeauna. numai stari si sentimente tranzitorii si pe care trebuie sa le tesem si sa le insailam mereu. aceasta tesatura a existentei noastre. pe care incercam sa o prindem si sa o imblanzim si astfel ne trece timpul printre degete, intr-o actiune continua de a gasi confort, liniste si stabilitate. Karel avea gust si. in plus, era calator si explorator, iar din multiplele lui peripluri isi extragea materialul si inspiratia pentru piesele sale de arta, picturi si obiecte decorative, toate de un fast si de o variatie care aveau o certa priza la public, de unde si succesul lui in afaceri cu obiecte de arta sau in misiunile personale in diferite colturi ale lumii, unde organiza actiuni caritabile si milita pentru drepturile animalelor condamnate la disparitie sau pentru copiii si batranii din tinuturile pustii si abandonate, supuse saraciei si razboaielor. Dincolo de aura de pacificator si de erou cu superputeri, puse in slujba binelui, ii recunosteam lui Karel o vanitate intemeiata a omului sigur pe el si pe talentul lui si mandru de obiectele de valoare, pe care le colectionase de-a lungul timpului, sau pe care, pur si simplu, le mostenise de la un unchi al sau, care nu avea mostenitori si care ii lasase o casa in centrul Brockestorm-ului, construita in stilul barocului local, avand o curte care o imprejmuia, si in care cresteau puieti de brad si trandafiri sau bujori salbatici. Parintii lui Karel nu fusesera deloc bogati, ba, dimpotriva, se pare ca tatal, care murise primul, ii lasase, pe el si pe mama lui, originara din Transylvania, cu destule datorii, carora aceasta din urma, reusise, insa, sa le faca fata, printr-o administrare severa si calculata, din care reuseau sa obtina atat cat le trebuia, pentru o viata decenta. Dupa moartea mamei si a unchiului sau, Karel decisese sa se mute in locuinta mostenita de la acesta din urma, el insusi artist arhitect, si inchiriase casa parintilor lui, destul de mare si de eleganta si aceasta, in stilul secession, cum se intalneau pe arterele luxoase ale orasului Brockestorm, influente sigure si iremediabile ale Transylvaniei, focarul culturii occidentale din Romania. Eram intinsa pe o canapea sculptata in lemn rustic, in fata unui imens televizor, unde se derula inca un serial politist, pe care il urmariseram de nu stiu cate ori. si in care Inspectorul Morse delibera inca asupra unui caz bizar, iar in fata canapelei odihnea o masuta, eleganta si rustica si ea, cu o tava de sidef si lemn, pe care erau insirate patru pahare de metal, doua pentru whiskey, doua pentru sucuri de fructe si mai vedeam doua cesti de cafea din alpaca argintata, si o cafetiera de la acelasi serviciu, iar in mijlocul atator cesti si pahare, care faceau festinul sufrageriei lui Karel, trona o sticla cu whiskey si una cu suc de limes, ca si un suport pentru cuburi de gheata, care acum era deja topita si doar niste cristale razlete mai inotau, pentru a aminti de o noapte de pomina, in care, la lumina televizorului cu plasma si a focului din caminul elegant, Karel si cu mine bauseram si mancaseram aperitive, cocktail-uri si mancare de peste si fructe de mare, inghetate si fursecuri, si urmariseram sute de actiuni politiste pe canalul meu de filme preferat, ceea ce dovedea cat de mult se straduise Karel sa ma ajute sa ma deconectez. Obositi de alergaturile noatre, fiecare in parte si de drumul, prin arterele inzapezite ale Brockstorm-ului, cu masina de viteza performanta a lui Karel, ajunsi in casa primitoare si calda, sub razele flacarilor din camin, dupa discutii indelungate despre vietile noastre, pahare impartite si ciocnite pe intuneric, atat eu, cat si gazda adormiseram imbracati, eu pe canapea, Karel, pe un fotoliu alaturi, mare si incapator, iar tentativa noastra de a apropiere, in mijlocul orasului inzapezit si din cauza unor situatii atat de neobisnuite, care ne adusesera aici, impreuna, incetinise si alunecase catre un calm absolut, intr-un somn odihnitor, pentru amandoi, ca si cum cineva sau ceva, sau poate noi insine, instinctiv, simtiseram sau intuiseram ca nu venise inca momentul in care noi doi sa impartim si altceva, decat o camera, un whiskey, un film si cateva cafele si aperitive. Poate ca momentul, dorit de amandoi, atat de dorit, incat atractia noastra, unul catre celalalt era aproape vizibila sau olfactiva, nu venise inca si poate ca nici nu urma sa vina vreodata. Exista totusi o retinere intre noi, datorata probabil, in mare parte, vietilor si situatiilor noastre separate, a faptului ca fiecare trebuia sa inteleaga daca si in ce fel doreste sau va dori sa se vada cu celalalt si in alte conditii, decat datorita unei intalniri intamplatoare. Cu toate ca |Dorian ma deceptionase crunt si voiam sa mi-l scot din minte si sa-l indepartez definitiv din calea mea, nu puteam sa o fac, pana nu intelegeam de ce ajunsesem aici, care era cauza esecului nostru in fosta relatie, ce relatie avuseseram, de fapt si ce relatie avea acum Dorian cu Costas si ce anume il determinase sa-si lege existenta zilnica si ocupatiile de aceasta din urma. Si, in definitiv, era sau nu Dorian un infractor, sau era pe taisul care separa monstruozitatea de normalitate, crima, de dreptate, si ceea ce ma demoraliza si ma rodea cel mai mult era intrebarea daca, in cazul in care savarsise vreo infractiune, Dorian o facuse, in mod constient, impins de dorinta de imbogatire, de ignoranta sau de inconstienta, sau ERA intr-adevar Dorian un infractor dintotdeauna, iar eu de-abia acum descopeream ca imi impartisem timpul si viata cu un om periculos? Aceasta din urma posibilitate imi destabiliza increderea, in mine, in Dorian si in ceilalti. Trebuia sa cercetez mai mult, sa imi revin, dupa o perioada indelunga de deliberare, ca sa pot sa reincep o idila, o aventura sau o relatie cu Karel, sau cu altcineva, iar acum nu eram libera si nici eliberata dintr-un paienjenis periculos, ca sa pot visa vise de calatorie in tinuturi exotice, de acte umanitare sau de living-uri rustice si elegante cu camine scanteietoare si discutii, la fel, cu un om care era clar ca ma placea, dar era si mai clar ca si el era legat intr-o situatie personala, poate cu o alta femeie, la fel de complicata, ca si situatia mea si a lui Dorian. Nu il intrebasem si nu imi povestise, din proprie initiativa, in noaptea care trecuse peste noi, cu amintiri frumoase, enigme politiste si whiskey.  Karel ma invelise, grijuliu intr-o patura tesuta si groasa si acum dormea profund intr-un fotoliu, cu picioarele intinse pe podeaua, acoperita tot cu covoare tesute de nu stiu ce femei dintr-o populatie africana. Bause toata noaptea, impreuna cu mine, el mai mult decat mine si, asa cum imi povestise o data Dorian, Karel era rezistent la bautura, se parea ca aceasta il alimenta, pe el si imaginatia lui artistica, fara sa cada in excese si dependenta si ii crea o aura de persoana sigura pe ea si imbatabila, in mijlocul prietenilor si a gastilor de artisti, care isi descopereau sau credeau ca isi descopera vocatia si inspiratia in bautura, si vorbeau si beau incontinuu, pana se ameteau si cadeau in penibil, esuand, atat artistic, cat si convivial. Nu era cazul lui Karel, si nici al lui Dorian, de altfel. Acesta din urma stia pe care parte a painii prajite se afla untul si marmelada si, cunoscandu-si atat de clar interesele, era evident pentru Dorian, ca nu trebuia deloc sa ajunga in stadiul de betie care l-ar compromite, atat in ochii prietenilor, al afaceristilor cu care trata zilnic, dar mai ales in ochii femeilor, pe care le curta de zor, ca si cum ar fi practicat un sport uzual. Comparandu-i pe cei doi, in sinea mea, amuzata, constatam ca, daca Dorian era delicat si simandicos si placea femeilor, la orice ora din zi si din noapte, fiind gata sa sucombe in fata unei invitatii, ca un pisoi favorit, care nu astepta decat sa primeasca farfurioara cu lapte, in schimb Karel imi aparea imperturbabil, calculat, serviabil si, mai degraba tigru, decat pisoi, ceea ce  ar fi incant orice femeie, care ar fi devenit obiectul pasiunii lui, dar ar fi inspaimantat-o, in acelasi timp, pasiunea si exigenta acestuia si manifestarile tumultoase, atunci cand ar fi fost mintit si inselat. Nicio femeie nu si-ar fi dorit sa isi faca un rival din Karel si nici sa-i provoace gelozia, caz in care furtuna s-ar fi dezlantuit, in mod iminent in cuplu si ar fi dus la situatii de un dramatism pe muchie de cutit, puteam sa-mi imaginez, cel putin, studiindi-l. Daca Dorian isi manifesta gelozia prin impunsaturi nervoase si prin atitudini veninoase si aluzii intepatoare, lucru pentru care l-ai fi iertat, in cele din urma, asa cum te-ar fi iertat si el, si, de aici, sirul de certuri si impacari nesfarsite in care eram antrenata, de atata timp, cu Dorian, in schimb, la Karel, totul era sau parea sa fie definitiv, iar dezamagirea intr-o relatie, infidelitatea sau minciuna, l-ar fi destabilizat sau te-ar fi destabilizat, antrenandu-te intr-un caz de manifestare extrema, de despartire si de ruptura totala, in care, ori tu, ori el, ar fi suportat consecinte iremediabile, chiar mortale.   In momentul in care ma intindeam si incepeam sa imi aranjez parul si hainele, in care dormisem imbracata, de pe drum, mi-am amintit dintr-o data, de cele doua sufletele, care ma asteptau la mansarda, supuse pericolului actiunilor Didinei Costas si a infractorilor ei si am tresarit, vinovata, uitandu-ma la ceas, care indica ora 9!  Mi-am luat rapid pe umeri pardesiul meu din par de camila, care era o piesa de imbracaminte fetis, mi-am refacut rujul pe buze, am dat cu pieptenele, de cateva ori, pe parul, scurt acum si blond, tuns carre plongeant, dupa ultima moda, si m-am indreptat catre iesirea din apartamentul lui Karel, luand cu mine geanta ciclamen, tot fetis, cadou de la Anita Laforet, artist designer, pe care o cunoscusem prin intermediul lui Dorian si pe care, se pare, i-ar fi recomandat-o Karel, daca ar fi fost sa ma iau dupa spusele primului. Am omis sa il intreb pe Karel daca intr-adevar o cunostea, negasind momentul potrivit si nu am insistat nici mai tarziu. In cazul lui Maxwell, lasam mereu lucrurile sa se deruleze de la sine. Eram satula de complicatii, interogatii, ceretari si, mai ales, initiative personale. Uzasem de ele in cazul lui Dorian, care nu prelua niciodata initiativa, in fata femeilor, voind sa fie mereu el cel abordat, ca un fel de print oriental, care isi primeste tributul placerii, ca pe o masa bogata, fara sa-si puna prea multe intrebari. Acum voiam sa cunosc alt gen de barbat si de abordare, din partea acestuia, si acest barbat era Karel Maxwell.  L-am privit amuzata. in timp ce imi pulverizam putin parfum dintr-un flacon pe care il purtam in poseta mereu, si am coborat in curtea casei lui, apoi in strada, de unde m-am orientat rapid catre arondismentul casei lui Dorian, pe strada Vlad, cu pasi rapizi, pe tocurile mele de aproape zece centimentri, cu care imi placea sa descind mereu, vara sau iarna, ca un alt articol foarte personal si cu care ma obisnuisem si ma simteam in elementul meu. Mergeam repede, prin zapada bogata, care ajunsese sa se ridice pana la jumatatea gambei trecatorilor, dupa cat de mult ninsese, in noaptea precedenta. Am zambit, din nou, foarte amuzata, amintindu-mi-l pe Karel, cufundat in fotolu, dormind de zor, neclintit, dupa o noapte, care trebuia sa mocneasca de pasiune si in care, se pare ca mocnisera mai mult enigmele filmelor de actiune, pe care le urmariseram pe indelete, savurandu-ne bauturile, cafeaua si antreurile. `Sarmane Karel!`,  am gandit, abia stapanindu-mi rasul, `oare ce mutra vei face cand te vei trezi singur, in fata ecranului derulandu-se in gol si a mesei vraiste, cu pasarea scapata din colivie, fara niciun semn de ramas bun?`   Apoi m-am concentrat pe o scurtatora, care avea sa ma conduca direct in Vlad Park, locul crimei din ajun, impresurat de politisti de paza si de panglici galbene si negre, marcand spatiul interzis accesului locuitorilor din imprejurimi si supus cercetarilor febrile, zi si noapte, si, de acolo, la doi pasi, am ajuns la vila lui Dorian. Am intrat, rapid, intr-un supermarket, de unde am cumparat pliculete cu carnita si sos, pentru `fetitele` mele cu blanita si gherute, pe care urma sa le caut, ingrijorata, in podul mansardei, cu sufletul strans la ideea spaimei si a dezamagirii lor de animalute parasite, in mijlocul pericolului unor oameni dezaxati. Ma simteam ca o mamica aventuriera, care tocmai calcase stramb si care, dupa o noapte de pomina, isi aminteste brusc ca o asteapta copilasii acasa. Mi-am luat si niste pateuri de ficat, pe care urma, oricum, sa le impart cu fetitele mele, doua croissante, nessuri in plic si un ceai de fructe de padure, marca `Transylvania`, care era pentru mine combustibilul esential, in calea stresului, a oboselii si oxidarii, in timpul iernii si a frigului de afara. Acasa nu se intamplase nimic, din cate aveam sa constat. Blackie parea linistita si inca motaia, cand am intrat in curte, iar, din josul scarilor, de unde se auzea zgomotul tocurilor mele taioase si ascutite, pe gresia demisolului, am auzit latratul ei vesel si prevenitor, ca si cand ar fi vrut sa ma asigure ca sunt tefere, si ea si Sushi, iar casa, intacta. Am urcat, ca o maimuta, cu o sprinteneala obisnuita, gratie antrenamentului si a gimnasticii, pe care o practicam zilnic, si, cand am descuiat multiplele lacate, pe care la lasasem pe usa, am zarit-o si pe Sushi, cocotata pe un camin vechi, in care vazusem prima data jucandu-se flacarile si umbrele lor pe pereti, acompaniate de muzica de la Pink Floyd, in prima noapte de pasiune cu Dorian, fostul locatar al camarutei, cu multi ani in urma, parca cu milioane de ani si de ganduri in urma, de acum incolo. Blackie statea gata sa ma doboare cu labutele ei si amandoua animalutele si-au primit recompensele delicioase si apa proaspata si rece, dupa o noapte de bezna si singuratate in doi, intre un caine si o pisica, infratiti intr-o situatie limita, creata de un pericol mortal si iminent. Am impartit, in orele care au urmat, atat hrana, apa, ceai, cafea si focul din camin, cat si mangaieri, pupaturi si giugiuleli, de care au nevoie animalutele, cand se regasesc impreuna cu stapanii si prietenii lor. Eram toate trei extrem de fericite, cel putin pentru cateva ore, de acum incolo, ceea ce era deja foarte mult.  Numai ca, si de data asta, ca si in alte dimineti la mansarda de deasupra apartamentului Didinei, fericirea in trei nu a durat decat vreo ora, atat cat am avut timp sa ma odihnesc, sa iau o gustare si sa beau o cafea fierbinte cu scortisoara si chili, apoi au inceput sa se manifeste, ca niste stafii dintr-o casa bantuita, Costas grasana si gorilele ei. Stiam ca avea o teava de la instalatia de apa, legata de rezervorul lui Dorian, deci avea sub control si debitul de apa de la camarutele mele. Bineinteles ca, dupa ce am ajuns acasa, Didina a inceput sa se dea in spectacol, izbind incontinuu usile apartamentului ei, de sub noi, iar rezonanta puternica, amplifica zgomotele, ca si cand am fi fost martorii unui cutremur, aproape ca trepidau podelele, si asa sparte su harbuite, ale camarutelor. APOI  a venit felul doi, adica oprirea apei la mansarda, cu o intermitenta diabolica, in asa fel incat oscilatia presiunii apei din tevile instalatiilor mele aproape ca le disloca, sau, cel putin, eu traiam, zi de zi, cu spaima ca tevile vor plesni, din cauza acestei variatii de presiune, asa cum ar fi explodat arterele unui creier uman, din cauza stresului sau a colesterolului in exces. Era ca un zgomot produs de deschiderea unei sticle de sifon sau de apa minerala, si care, cand se auzea cu putere, cand se oprea, asa incat te facea sa te duci cu gandul la metode de tortura psihologice din inchisorile comuniste, de pe vremea fostului dictator, si nu m-as fi mirat, ba chiar imi pusesem de mult problema, daca nu cumva Costas ar fi detinut, in arhivele Politiei din Brockestorm, un dosar cu cazier bogat si bine ascuns, sau daca nu cumva lucrase ca informatoare in fostele servicii secrete comuniste, atat de bine isi punea acum in valoare forta ei distructiva, asupra moralului celor pe care voia sa ii inlature. Zgomotele continuau iar animalutele erau din nou in alerta si nu mai voiam sa il apelez din nou pe Dorian sa ma plang din cauza turbulentelor produse de infractoarea grasa. Stiam de la Inspectorul Balkan, care imi spusese, in mod confidential, ca Dorian voia sa ma evacueze de mult timp, fara sa indrazneasca, insa, sa imi spuna in fata, ceea ce ma dezgusta prea mult, ca sa mai cer explicatii de la proprietarul care devenise acum FOSTUL meu amant. Ma resemnasem cu zgomotele instalatiilor vechi de la apa, si incercam sa ma concentrez si sa ascult muzica sau sa ma ocup de casa si, din cand in cand, mai izbeam cu un obiect greu, in podea, adica in tavanul dementei, lucru care o speria, cel putin pentru o perioada de timp, pe psihopata. La un moment dat, nu s-a mai auzit nimic, de la instalatia de apa si aproape ca m-am linistit. Cand insa m-am apropiat de chiuveta, si am deschis, curioasa, robinetul, ca sa vad, daca nu cumva imi oprisera apa din nou, un miros sulfuros ma izbi in narile delicate si un suvoi de apa murdara, de culoare maroniu-galbui, tasni cu atata forta, incat m-am aruncat rapid inapoi cu doi pasi, fiind gata s-o lovesc, din greseala, pe Blackie, speriata si ea, de moarte, si ascunsa in spatele meu. Suvoiul mizer parea sa vina de la o instalatie defecta, cu scurgeri de la canal, si nu se stie cum si prin ce fel de performanta, Didina reusise sa schimbe debitele si scurgerile tevilor, orientand apa infecta catre mansarda, ceea ce mi se parea imposibil si halucinant. Mi-am acoperit nasul si gura cu o esarfa, si m-am apropiat rapid de robinet, pe care l-am inchis ferm, oprin duhoarea sa se raspandeasca mai mult, infectandu-ne si sufocandu-ne aproape. apoi am deschis geamul si cele doua usi, cea dinspre pod si cea dinspre palier, vis a vis de camaruta lui Zizi, infractoarea care lucra cu ziua, ca femeie de serviciu, la Ambasada. La un moment dat, in timp ce stateam la panda, eu si animalutele, s-a auzit un zgomot puternic, ca o pleznitura in acoperis, urmata de o trepidatie puternica a intregii mansarde, iar o bucata mare de tencuiala, de aproape o jumatate de metru circumferinta, se desprinse din tavan, chiar deasupra chiuvetei, prabusindu-se pe covorul camarutei, aproape lovindu-ma, daca nu m-as fi aruncat pe podea, sub o masuta aflata langa pat si pe care imi serveam micul dejun si cina, pe care le imparteam cu Sushi si Blackie. Sushi se catarase deja, cu spinarea si coada umflate de furie si spaima, impotriva intrusilor, pe o mica piesa de biblioteca, pe care o foloseam, in ultimul timp, ca baricada, catre usa dinspre pod. Blackie se repezise si ea spre mine, mai mult pentru a ma apara, decat ca sa se salveze, stiind parca foarte bine ca, daca eu scapam cu viata, si ele vor fi fost in siguranta. Dupa socul zgomotului si al trepidatiei, am auzit, in pod, un zgomot de stinghiib dislocate si de fierastraie care retezau lemnele, semn ca Didina si cei trei chiriasi, Zizi, Mihnea si consoarta lui, incercau un atac in forta, prin surprindere, ca sa ne lichideze pe toate trei! S-a mai prabusitb inca o bucata de tencuiala. care a cazut pe pat si pe camin, facandu-l si pe acesta sa trepideze. Apoi o bormasina se porni, din bucataria lui Costas, dedesubtul meu, incercand sa gaureasca podeaua si sa ne sfartece, pe mine, pe Blackie si pe Sushi, Am bajbait, cu mana prin pat, unde lasasem telefonul mobil, apoi, in timp ce formam apelul, am inceput sa strig dupa ajutor, ca sa-i sperii pe cei patru sau mai multi infractori, in timp ce Blackie latra innebunita de spaima, iar Sushi se ascunsese sub pat si refuza sa se mai miste de acolo.   `Didina Costas, vino sa vorbesti cu mine!`, urlai furioasa. `Costas! Te voi invineti in bataie, daca animalele mele patesc ceva! Ajutoooooor! Cineva sa ma ajute! Ma omoara Costas si chiriasii ei! Ajutor, Costas, criminala ma omoara!!`  Apoi cineva raspunse apelului meu telefonic: `Inspectore Balkan! Sunt in pericol de moarte la mansarda! Se prabusesc peretii si tavanul, vor sa ne lichideze Costas si chiriasii!`, apoi am scapat din mana mobilul si, cu o furie de animal haituit si urmarit, de luni sau ani de zile, m-am ridicat si, deschizand geamul, am proiectat in luminator, un fel de spatiu minuscul dintre zidurile casei, o greutate de metal, cu care imi faceam incalzirea muschilor, de doua ori pe zi. Zgomotul puternic, la impactul cu cimentul, o sperie cumplit pe Costas, usor de intimidat, de altfel, care inceta brusc orice operatiune de asalt asupra mansardei. `Dracu sa te ia, Nolwenn!`, tipa ea. isterizata, `imi distrugi luminatorul!`  `Vezi sa nu, vaca proasta!`, o maimutarii eu, `ca si cand ar fi al tau! Iti distrugi singura casa si vei plati pentru asta. TE PREVIN, SA INCETEZI CU DISTRUGERILE, ALTFEL IL ANUNT PE MONSEIGNORUL IMRE!!!`  Amenintarea parea sa-si fi facut efectul, dovada fiind mutenia Didinei si linistea care se asternuse, apoi, si care dura mai multe ore. `Costas avea aeasta siguranta, a omului prost si lipsit de caracter, de a-si construi  puterea si pozitia, in functie de  MULTIMEA  persoanelor care o inconjurau si o sustineau, nu in baza propriei ei inteligente, capitol marcat cu zero in codul ei genetic. '




                        Ajuns cu lectura aici, Herbert Klaus, patron la internet cafe, in centrul Brockestorm-ului, se opri, usor obosit, si constata ca era deja 4 dimineata, devreme. In curand, urma sa vina colega lui, sa-l inlocuiasca. Herbert isi turna putina cafea espresso, rece, intr-un pahar de plastic si, in timp ce bea, cu inghitituri meticuloase, isi prinse barbia ascutita, intre index si degetul mare, examinand stickul lui Nolwenn, pe care aceasta il uitase in mufa calculatorului, ultima data, cand venise sa lucreze la internet cafe, in urma cu trei zile. De atunci, Herbert,  in incurcatura, incerca sa o gaseasca si sa o contacteze, pentru a i-l restitui. Sigur ca isi amintea de ea. Era o femeie care nu putea sa treaca neobservata. Era nu numai atragatoare, ci si foarte eleganta si avea acel gen de distinctie in sange, pe care il intalnim de obicei la aristocrati. Avea, intr-adevar ceva aristocratic in atitudine si in viata, ceea ce Herbert remarcase, la prima vedere si apoi la citirea `manuscrisului`, de pe stickul de memorie, `Aristocrati scapatati. Intelectuali saraciti. Acelasi lucru.`, gandi Herbert. Printr-o anumita similitudine de destin si de loc, Herbert Klaus, originar si el din Transylvania, din SiebenCastle, si provenind dintr-o familie deposedata de fostii comunisti, simtea o reala empatie cu `cazul Nolwenn`. Colega lui, Mariana, sosi grabita, sa-l inlocuiasca la post. Herbert trebuia s-o ia din loc, spre casa, unde il astepta tovarasul lui de singuratate, cainele Amadeus, de marime mijlocie, un amestec de nu stiu ce rase, de care stapanul lui nu mai tinea cont. Ii iubea prezenta, iar catelul il adora, la randul lui, pe Herbert, ca pe un stapan devotat, care il rasfata prea mult si il hranea cu mancare scumpa, din ultimii bani si, in plus, cu prajiturele si fursecuri, pe care le imparteau cei doi, cainele si stapanul.  Mariana era o fata zvelta, dar cu forme destul de robuste, de o eleganta casual, cu un par bogat, lung si saten inchis, cu o fata alb-rozalie si niste ochi albastri spre cenusiu. Avea un nas obraznic si era foarte descurcareata su eficienta in serviciul internet-cafe-ului. Herbert stia ca putea conta pe ea. Era tentat sa-i faca curte si o studiase, de cateva luni, de cand o angajase, dar nu avusese timp sa faca o cunostinta mai ampla cu ea, desi fata era foarte simpatica si tonica, exact ce ii lipsea si ce ii trebuia melancolicului Herbert. Mariana il placea enorm si incerca sa-i suscite interesul, cu orice pret, desi remarcase timiditatea aparenta a acestuia. Herbert se prinsese intr-un fel de flirt, de mai mult timp, cu Mariana, spre satisfactia de cuceritoare a acesteia. In seara aceasta, insa, Herbert nu mai parea prea impresionat, nici de parul flusturatic si salbatic, ondulat natural, al fetei, nici de sanii proeminenti, care razbateau prin pulovarul mulat si modern al acesteia si nici macar de fustita mini si mulata pe niste solduri prompte, care altadata il umpleau de dorinta si de planuri de aptopiere de atragatoarea lui colaboratoare, chiar daca astepta ca ea sa faca primul pas.  Herbert mormaia acum aprobator si absent, la fiecare remarca sau gluma a Marianei, iar aceasta observa, imbufnata, atentia cu care Herbert urmarea monitorul, citind nu stiu ce program interesant, si se retinu sa-i mai distraga atentia, lasand pentru a doua zi exercitarea farmecelor sale innascute, si care pareau sa nu aiba efectul scontat, in seara asta. Lucru inexplicabil pentru Mariana cea irezistibila si prompta in cuceriri grandioase,


                  'La lasarea serii, dupa ce ne-am linistit cat de cat, eu impreuna cu Blackie si Sushi, am servit dintr-o cafetiera de alpaca argintata, ultima cafea rece din seara aceea, menita sa ma intareasca  in cercetarea pe care urma sa o intreprind: era momentul sigur pentru a patrunde in intimitatea Didinei Costas si a-i descoperi secretele. De sub mansarda, din bucataria ranceda a lui Costas, se auzeau inca glasuri ragusite si vlaguite de vin si tuica de proasta calitate. Am asteptat pana m-am asigurat ca toti chiriasii ei sunt prinsi in toiul sinistrului ospat al hotilor calici, apoi am deschis cu incetineala usa dinspre pod. acolo am calcat pe varfurile unor mocasini, confectionati din piele intoarsa, in culoarea cognacului, apoi m-am indreptat catre o grinda principala imensa, care sprijinea zidul despartitor dintre cele doua poduri: al lui Dorian Cesaw-Vargas si al Didinei Costas. Era o liniste densa, intretaiata doar de pale de vant puternic, ca un semnal de atentionare ritmata. Mi-am folosit agilitatea corpului si supletea genetica si intretinuta de un regim usor si de gimnastica regulata, pentru a ma catara, si a ma strecura, ca o pisica imensa, prin deschizatura creata de Mihnea si Carla, in peretele de scanduri despartitor, atunci cand dadusera prima spargere in garderoba pastrata de mine in pod, din lipsa unui dulap si a spatiului. Am aterizat, si mai precauta, pe o grinda a Didinei, in podul acesteia, indreptandu-ma catre deschizatura din tavanul sufrageriei acesteia,de unde se ridica o scarita subtire catre pod, pe care imi amintesc ca Lavinia o numise 'scara pentru pisici'. Am deschis trapa care o masca, apoi am coborat, precum pisicile, in sufrageria lui Costas. Imediat aproape am auzit un zgomot de usa si am avut timp sa ma refugiez in dormitorul acesteia, dupa o draperie mustar, grea si slinoasa. De acolo, am zarit, prin geamul usii duble, care o despartea de sufragerie, o priveliste care m-a cutremurat. Pe peretele opus al camerei tronau, pe o carpeta pornind, e la podea, pana in tavan, o multime de portrete fotografiate ale lui Dorian, in diverse decoruri citadine, pe unde acesta colindase, dovada ca fusese urmarit de Costas si fotografiat -, in mijloc tronand o fotografie de marimea unui tablou, reprezentand un portret color al lui Dorian, cu o lumanare roz, infipta intr-un sfesnic de metal ieftin, aflata dedesubtul ramei si o vaza cu crini albi pe un taburet inalt, ca un altar inchinat acestuia de matahaloasa lui admiratoare pasionala. Ma holbam din intunericul camerei vecine si credeam ca halucinez, daca nu ar fi aparut imediat Costas, cu parul prins intr-un coc de gheisha si cu un halat din matase japoneza, cu o alta lumanare in mana, pe care probabil o furase din biserica pe care, simbolic, inca o frecventa, cu toate ca se spunea ca preotul o izgonise sau ca ii daduse un ultimatum, gratie unor vise erotice si obsesii, pe care novicea i le impartasise cu larghete, iar bietul slujitor al altarului, satul de obscenitati, o respinsese definitiv, finalmente. Didina puse lumanarea pe taburet, langa crini, apoi lua o oglinjoara, pe care am recunoscut-o ca apartinandu-mi si care imi disparuse in urma cu vreo trei saptamani, din lemn de trandafir sculptat si cu maner, si incepu sa se maimutareasca, in timp ce se ruja cu un ruj roz pal, furat probabil de la Clara sau de la Zizi. Apoi se parfuma viguros cu un parfum oriental, cumparat probabil din hala Pietei Obor, in timp ce canta, intr-un falset indubitabil, nu stiu ce arie de opereta, de nerecunoscut, in gatlejul ei argasit de vin si tuica proasta.  Desigur, tuica nu lipsea din ritual. Pe taburetul cu crini erau doua pahare si o sticla cu un lichid incolor, usor de identificat vizual. Costas destupa sticla si umplu ambele pahare, apoi ciocni, cu cel presupus al lui Dorian, chitcaind inviorata: "Hai, sa traiesti, domnul meu, iubitule scump! Cu ce te-ai mai ocupat astazi, dragostea mea?", marai ea, cu o voce subtiata, ca o fetita inchisa intr-un corp de balena. Cu tot pericolul caruia ma expusesem, explorand apucaturile lui Costas si apartamentul ei, abia imi abtinui un hohot de ras. Am mormait in surdina, sarcastica: "Dubla personalitate. Asta mai lipsea! Houston, we have a problem."  Apoi ritualul bauturii spirtoase continua. Costas isi turna tuica in cele doua pahare, ciocnea cu al doilea pahar, reluand eleganta urare: "Hai sa traiesti, Dorian, si sa ne vedem casatoriti, iar Domnul sa ne dea casa de piatra!", apoi sorbea licoarea infierbantata, din amandoua paharele. Aprinse si a doua lumanare, cu o bricheta slinoasa, de la bucatarie, o puse intr-un al doilea sfesnic, pereche la primul, si benchetui inca vreo doua ore, in timp ce Clara ii aduse o farfurie cu friganele rancede, presarate cu zahar, al caror miros imi intepa narile. Costas manca si bea incontinuu, de parca flamanzise zile in sir. Probabil chiar flamanzise. Am sperat ca tuica o va ameti curand, ca sa ma reintorc in mansansarda. Banchetul lui Costas mai dura o ora si ceva.      Mihnea ii aduse o tigara si Didina ameti de-a binelea, dupa cateva fumuri. Era, fara indoiala, o tigara cu droguri, din acelea comercializate de Mihnea si consumate la Costas in casa.
              "Cand i-am spus lui Balkan, nu m-a crezut", gandii indignata, "iar dosarul meu impotriva lui Costas, Nolwenn Brand vs. Didina Costas, va fi, mai mult ca sigur, respins la Parchet.", imi continuai monologul, demoralizata.  Costas respira greu, iar eu m-am strecurat prin usa de la dormitor catre scara pentru pisici, trecand prin camera in care motaia aceasta, dar, cand eram pe la jumatatea scaritei, m-am trezit prinsa de picior de Mihnea, insotit de Clara, inarmat cu un cablu negru, gata sa ma rastoarne de pe scarita si sa ma sugrume.  Disperata, am smucit piciorul, lasandu-mi un mocasin in mainile lui Mihnea, iar cu celalalt l-am izbit in falca, cu toata puterea. Mihnea a icnit, sangele i-a tasnit pe gura, dovada ca niste dinti galbeni platisera indrazneala lui, apoi i-am mai aplicat un dos de mana, stransa in pumn, iar Clarei inca o lovitura cu piciorul descult, dar cu genunchiul flexat, printr-o contorsionare pe scarita, ca o acrobatie de maimuta, prinsa la stramtoare. Clara fugi catre sufragerie s-o anunte pe Costas, in timp ce Mihnea, ghemuit pe jos, se tinea de fata lovita, gafaind sacadat. Am coborat rapid, i-am ars inca o lovitura in panyece, apoi am cules mocasinul, din apropierea lui, si m-am aruncat, ca un matelot, pe scarita care parca atat astepta, sa ma poarte spre casa, iar sus, in podul lui Costas, am strans scarita, provizoriu, pliind-o, ca sa castig timp, apoi am traversat, mai rapid decat omul care trece prin zid, grinzile despartitoare ale celor doua poduri, ajungand in podul lui Dorian, Eram inspaimantata si, in loc sa ma odihnesc, dupa efort, am prins doua dulapuri vechi si un bufet biedermeyer, vechi si el, si le-am proptit in despartiturile create de Mihnea, ca sa imi invadeze podul. Apoi le-am sprijinit in niste tevi lungi de fier, ca niste parapete, menite sa stopeze, macar pentru cateva zile, invazia lui Costas in treburile mele. Ajunsa in camera dinspre pod, am aruncat niste laturi de lemn intr-o teracota care mergea cu gaz, le-am dat foc, folosind ulei alimentar si o bricheta, apoi am fiert, deasupra flacarii o cafea, intr-un ibric de metal, in care Dorian fierbea cafeaua pentru noi doi, in vremuri imemoriale, in care dormeam inlantuiti in micul pat, luminati de flacarile caminului, care atunci functiona cu gaz, inainte de a mi-l opri, abuziv, Didina Costas, pentru a ma obliga sa plec definitiv din mansarda. In casa domnea inca linistea, in timp ce eu imi serveam cafeaua fierbinte, reflectand pe intuneric, intinsa langa Sushi si Blackie, fericite amandoua ca m-au recuperat, din ghearele lui Costas. Am pus in priza cuptorul electric si, in timp ce ne incalzeam de la gatit, se cocea acolo o placinta, de inspiatie proprie, din fructe de padure in urda si foietaj uns cu margarina de calitate, primita de la Marwenn, Marwenn era mama mea, locuind in Dweevon, Transylvania.  Reflectand la Marwenn, m-am pomenit ca suna telefonul si, pe ecran aparu numele lui Maxwell. Am zambit si am raspuns apelului, curioasa. Oare ce mutra facuse Karel, in momentul in care s-a trezit si a vazut ca lipseam?        "Alo, Nolwenn. Karel sunt. Voiam, pur si simplu, sa te aud si sa vad ce     faci?"    "Sunt in mansarda, Karel, am avut o serie de peripetii. , raspunsei, izbucnind intr-un hohot de ras. Apoi i-am relatat, pe scurt ce am patit, in urma incursiunii in apartamentul lui Costas.  Karel era ingrijorat, il simteam dupa timbrul vocii si dupa gravitatea cu care imi vorbea. "Nolwenn, trebuie sa pleci de acolo. Trebuie sa te muti la mine. Nolwenn, nu e o toana de-a mea. Mi s-a parut ca simt ceva care se incheaga intre noi doi si am avut chiar impresia ca suntem mai legati decat daca am fi petrecut mai mult timp impreuna. " "Karel, e adevarat, exista ceva intre noi. Exista chiar foarte multe puncte comune, mai multe decat am putea crede. Eu insa trebuie sa rezolv afacerea mansardei, s-o vad pe Costas dupa gratii, apoi vin la tine oricand doresti. Nu pot lasa nepedepsita pe aceasta individa, care mi-a incalcat toate drepturile."  "Justitiara, inteleg,  rase Karel. Totusi, nu e drept sa-ti pui viata in joc, mai ales atunci cand depind si altii de tine: Blackie, Sushi si...Eu."  Am ras, amuzata si recunoscatoare, de modul in care punea problema si de faptul ca ii pasa cuiva de viata mea, dar mai ales pentru ca ma credea, cu tot ceea ce ii povestisem, de la inceput, despre "afacerea mansardei".   "Nu, Karel, nu e intelept sa vii tocmai acum. Infractorii nu vor recunoaste nimic, politia va da inapoi si Dorian iar  ma va evacua. E gelos chiar si acum. "  "Bine, Nolwenn, dar nu pot sa te las in mijlocul pericolului, doar pentru ca Dorian e gelos si nu stie ce vrea. Vin la tine chiar acum!"  "NU, la naiba, Karel, nu veni, iti interzic!"  Telefonul era deja inchis, iar eu, mai derutata decat oricand.  Am decis, in momentul imediat urmator ca nu-i voi da drumul lui Karel in locuinta, sau ca voi fugi in cateva minute.  Apoi i-am auzit vocea lui Dorian, amenintatoare, dialogand cu Didina Costas. "Nu, nu voi lasa lucrurile asa. E o simpla chiriasa, asa ca sa nu mai faca pe stapana, in casa mea. Suntem aici o casa de proprietari, va vedea ea cine da comanda aici."   Atunci, parca s-a rupt ceva in interiorul meu si am ramas cateva secunde, intr-o stare de prostratie. Deci asta era. L-am sunat imediat pe Karel si i-am spus precipitat: "Te astept Karel, sunt gata sa vin la tine, cu conditia s-o luam si pe Blackie!"  "Conditiile tale sunt ordine pentru mine, rase Karel. Sunt in masina, ajung in zece minute. Ia cu tine ce doresti, sunt al tau in intregime. "


                                   Pe culoar, cineva pandise, iar, cand am terminat convorbirea, s-a auzit un zgomot de sticla sparta si s-a lasat intunericul.  Cineva sparsese becul, pe care il tineam mereu aprins. Era Mihnea, care, impreuna cu Carla, Zizi si Didina, ma pandeau tot timpul. Dintr-o data, celularul meu incepu sa sune, ceea ce ii incremeni pe criminali.  L-am cules, de undeva din praf si cenusa, de pe jos, si am vazut pe ecran, numele lui Dorian. Am ezitat cateva secunde, apoi i-am raspuns: "Dorian, alo.  Ce doresti?"   "Nolwenn, stiu eu ce faci. Am auzit discutia ta telefonica, cu maimutoiul de Maxwell!  Nu, nu sunt gelos, nu am fost gelos in viata mea. Tu ai fost protejata mea si te-am tratat bine. Ti-am dat mancare, bani si te-am scos in lume, la teatru, la film, la concertele cu trupa mea favorita si cu prietenii mei! Te-am dus la casino, la restaurant, si in foarte multe locuri. Te-am tratat ca pe o doamna, din salariul meu putin, pe care l-am avut. Si acum, ti-am spus, de mii de ori ca poti sa ramai pana la sfarsitul vietii. Ti-am propus sa fii din nou protejata mea, in conditiile in care e posibil acum.
                 Acum  cand trebuie sa-mi fac si eu un viitor, dupa "placuta" experienta cu familia mea, am inteles ca trebuie sa am o baza materiala, care sa te ajute si pe tine, sa ne putem ajuta amandoi. De aceea ies cu o femeie cu bani, csa are sa ma ajute, pe moment. Cum vrei sa-mi fac altfel reclama si relatii, fara sa ies? Si cum sa ies fara bani? Imi dai tu?? Ai rabdare, si mansarda va fi a ta, in curand. Stai sa vad cum decurge apelul lui Cervensky si al avocatei lui. Eu cred ca am fost domn cu tine si inca mai sunt. Te rog eu mult, nu-l mai suna pe Balkan si nu pleca cu Maxwell. Si tu ai gresit, in relatia care a fost intre noi doi. Hai sa nu ne razbunam unul pe celalalt, si sa na oferim o sansa in plus, pentru a fi ca inante. "  "Dorian! Sunt in pericol de moarte, eu Blackie si Sushi!  Costas ma vaneaza. A spart cineva becul din hol si nu a fost o simpla explozie, ci doua izbituri, Era Mihnea.  Sunt sigura de asta .  Nu te-am uitat, dar nu pot sa gandesc pozitiv, cand sunt amenintata zi si noapte. De-aceea vreau sa plec pentru scurt timp."                                                                                                                       
  Pe culoar, se auzi un chiuit sanatos, ca la tara si am recunoscut grohaitul lui Mihnea.
Apoi adaugai/////////////;//'Dorian, ei sunt acum pe culoar, mi-au spart becul si vor sa ma lichideze. "
"Pe naiba, Nolwenn, iar incepi? Sunt niste copii, iar becul a pocnit din cauza suprasolicitarii, in sfarsit, nu insist. Esti libera sa pleci, tu ai ales, eu te-am ajutat incontinuu. Maxwell ce-a facut pentru tine. Recunosc ca m-am vazut cu alte fete, toate cu bani, dar nu te-am uitat. Sa stii, insa, ca Maxwell e un adevarat crai, e cel mai afemeiat tip, pe care l-am vazut.  A fost cu sute de femei, in viata lui in America. Nu-l iubesti, nu-l poti iubi, dupa ce ai fost cu mine. Nu vei fi niciodata fericita cu el. Orice lucru iti va aminti de mine, mereu. Nu ma vei putea uita niciodata, oricat vei incerca. In orice caz, nu Maxwell e remediul."  Dorian se oprii, respirand sacadat, prin telefon.     In momentul acela, o bucata de tigla si una de lemn se desprinsera de streasina geamului si se prabusira in gol. Costas voia sa distruga mansarda, apoi s-o repare, cu banii lui Dorian?  Nu i-am mai spus lui Dorian ce patisem in ziua respectiva.  Blackie latra de zor.  Maxwell, cu toata osatura robusta, escalada zidul dinspre strada, iar, in cateva secunde, ajunse la mansarda, cu celularul in mana, pentru a razbi in bezna creata de Mihnea.  M-am repezit in bratele lui, m-a sarutat apasat, apoi am luat-o pe Sushi si am ascuns-o intr-o geanta de umar, iar pe Blackie, am luat-o de zgarda si i-am aplicat lesa, tragand-o pe scari in jos.  Maxwell a coborat primul ca sa lumineze scarile inguste, iar eu il urmam, plina de incertitudine, furie si spaima.    In curte, mi-a iesit in cale Dorian, din strada, dar fara sa ma vada, din cauza siluetei masive a lui Maxwell. "Hei, amice,  imi stai in cale. Vreau sa vorbesc cu tarfa aia!", se rasti Dorian.
          "Doamna nu cred ca vrea sa mai vorbeasca cu tine.",  riposta Maxwell.  "Noua ani ce-ai facut?"
"Du-te dracului, Maxwell, auzi, stii ceva? Du-te la dracu si ia-o si pe domnisoara cu tine, ranji Dorian, desi era furios la culme. "   Se intoarsera amandoi spre locul unde ma aflasem, cu Sushi in brate si cu Blackie in lesa, apoi ramasera uimiti, descoperind demisolul gol. In toiul certei lor, ma ascunsesem, impreuna cu cele doua animalute, in incaperea demisolului, care ii apartinea lui Dorian si care era legata de contorul mansardei mele, de unde Costas fura din plin, curent electric si apa. "Nolwenn! Nolwenn, unde esti?", ma striga Maxwell.  Dorian incepu sa rada sarcastic, ca si cand ar fi vazut ceva extrem de hilar. "Unde e, dobitocule?", il apostrofa Maxwell.  "Tu ai speriat-o si ai alungat-o!"   Unde sa plece, bai, prieten de paie ce esti, care furi amantele altora?"  Maxwell se repezi pe scari in sus, fara sa-i mai dea vreo satisfactie lui Dorian, dar acesta, il urma, intrigat si amuzat. Sus era intuneric complet pe hol, unde numai lanternele lui Dorian si ale lui Karel mai functionau. "Unde e??" Maxwell era uluit. Dorian isi aprinse, calm, o tigara, trase in piept de vreo cateva ori, in timp ce Maxwell cerceta intunecimea si cotloanele, tot mai nelinistit de soarta mea si a animalutelor.    'Degeaba MAI CAUTI, Maxwell, hohoti de ras Dorian. "Nolwenn nu poate fi gasita, daca nu vrea ea. Si se pare ca discutia dintre noi a cam lamurit-o, adica, mai bine spus, discutia dintre mine si ea, apoi discutia dintre mine si tine.  "Esti infernal, Dorian. Ce dracu tot spui acolo?  Unde e?"   "Am o vaga idee in cap, Maxwell, dar nu cred ca am sa ti-o divulg. Nolwenn si-a dat seama ca, de fapt, ma iubeste si ca, in ciuda certurilor cu vecinii, si a certurilor dintre mine si ea, ma prefera pe mine. ...Ceea ce, facu Dorian, tot mai calm si mai sarcastic, ...ceea ce, amice, duce la concluzia ca nu ai ce cauta aici, unde nici Nolwenn, nici altcineva nu te vrea. Daca ar vrea sa fie cu tine, ar veni rapid, dupa cat ai strigat-o, ca un fraer. Ce naiba, Karel, suntem gentlemeni hai s-o rezolvam amiabil. " "Nu, Dorian, nu voi juca amiabil cu tine viata si siguranta lui Nolwenn! NOLWENN, DACA MA AUZI, DACA MA MAI VREI, STII UNDE SA MA GASESTI! TE ASTEPT, CU ACEEASI NERABDARE SI PASIUNE, CU CARE AM VENIT AICI, SA TE SCAP! NOLWENN, TE IUBESC!"  striga Karel, pentru ultima data, apoi cobora, in graba, cu corpul sau masiv si puternic, pe scari, ca sa paraseasca locul in care esuase, gratie lui Dorian.  Era ferm convins ca il voi cauta, in curand, fie la telefon, fie acasa, unde mai fusesem o data.
Eu ma refugiasem, in timp ce ei doi conversau sus, pe usa din strada si ma ascunsesem in parcul . Aici, asezata pe o banca, am desfacut o sticluta cu cafea si am inceput sa sorb ca pe un elixir inviorator si sanatos, si care avea sa ma ajute sa meditez la tot ceea ce se intamplase. Ma voi intoarce la mansarda. Ceva ma impiedica sa plec, iar la Maxwell nu mai voiam sa apelez, inca. Dorian, care ma cunostea atat de bine, intuise cu acuratete, ca nu ma puteam desprinde inca, definitiv, de el si de mansarda, chiar si daca eram atrasa in mod clar de Maxwell. Am auzit apoi masina lui Karel, demarand, si apoi am inceput sa ma gandesc, totusi, cum voi face, ca noaptea sa treaca mai repede si, eventual, sa am o explicatie, pe lumina, cu Maxwell si cu Dorian.
Blackie, ghemuita initial langa mine, incepu dintr-o data sa adulmece ceva moale, sa traga cu coltii de un fel de obiect inform, aflat la vreo trei metri de locul in care ma asezasem.  Era o forma  umana, prabusita pe zapada, si care parea neinsufletita. Oripilata, am luat celularul si am format numarul. "Alo? Alo Urgenta? Sunt Nolwenn Brandt si am descoperit un corp prabusit, in parcul Vlad. Va rog, sa vina Politia, e ceva foarte grav!"   Dupa ce ma asigura ca vor trimite echipele centralista isi nota numele meu si locatia. Era ora 5 dimineata. Am fugit din parcul Vlad, impreuna cu Blackie si Sushi, catre vila lui Dorian, la intrarea principala.  Am format numarul lui Dorian, apoi am asteptat. Acesta a raspuns precipitat: "Nolwenn, unde esti?" "Dorian, e cineva mort in parcul Vlad. Am chemat politia!" 'Extraordinar! Ai gasit un cadavru in parc?! Nu pot sa cred. Nu cumva ti s-a parut si e doar un betiv adormit?" "Pe frigul asta oricine ar fi facut hipotermie, Dorian! L-a descoperit Blackie. Sunt cu ea si cu Sushi in parc!"  Ok! Vino la mine, pentru ca sigur vor dori sa vorbeasca cu tine si nu poti sa-i duci in mizeria de la mansarda.  "Multumesc! Si...Dorian , stii ceva?" "Ce?", ma intreba nelinistit.  "Dorian, te iubesc!"  Acesta incepu sa rada, apoi imi mai spuse: "Vino, ca am descuiat poarta din fata. Ah, stai ca ma suna Balkan! Vino repede!"
            Am luat-o la fuga, cu \Blackie in lesa si cu Sushi in mica sacosa, catre intrarea principala a vilei. Blackie era surescitata, ca si mine si Sushi. Fusese o zi de evenimente violente si simteam nevoie de confesiune si de apropiere de cineva cunoscut, ca sa plang pe umarul lui, sa-i cer iertare si sa-l iert. Daca mai voia sa ma asculte, bineinteles, si daca imi mai simtea inca lipsa. 
 Am intrat, pe usa deschisa a intrarii principale, apoi am inchis-o automat, in urma mea si a "fetitelor" mele. Am urcat scara eleganta, din marmora, am trecut de etajul intai al cladirii, a unde vietuia o firma a unui armean bogat din Statele Unite, si unde lucrau, in limita programului trei angajati, dar despre care auzisem ca ar fi fost in pragul falimentului. Era un fel de agentie imobiliara.  Era intuneric, dar de la etajul lui Dorian se reflecta lumina de pe hol. Am ajuns la etajul intai, unde era apartamentul lui Dorian, si am vazut usa intredeschisa. Am patruns, impreuna cu animalutele mele, in casa lui Dorian, gandindu-ma ce va spune Dorian, vazandu-ma cu Blackie la el, care era obsedat de curatenie si de microbi. 
          "Da, e la mine", vorbea Dorian la telefon, "e aici, acum a intrat. Vino, te rog la apartamentul meu, Balkan, si, pentru Dumnezeu, fara reporteri, fara prea mult echipaj si fara dezordine. Am nevoie de liniste, ca sa imi revin, sa va ajut. M-ati luat pe nepregatite!"Eram in fata lui Dorian, care ne masura cu privirea pe pe mine si echipajul meu.  Inchise fara chef telefonul. Apoi se indrepta spre mine si ma imbratisa in fuga. "Stai jos, Nowenn. Vor veni Balkan si asociata lui sa-ti puna mai multe intrebari. Trebuie sa dai o declaratie. Vrei o cafea?"
l"Da! Enorm de multa cafea vreau, Dorian. Mi-e frig si sunt obosita si zdruncinata, dar mai intai as vrea ceva de mancare pentru micute."  "S-a facut., zise Dorian, putin amuzat. "Ia stai sa iau niste sunca din frigider, pentru amandoua." "Si apa pentru Blackie." "OK" , raspunse calm Dorian. Apoi se indrepta catre bucatarie.Il auzeam pregatind gustarile si cafeaua, in timp ce ma asezam pe o canapea in stil roccoco si priveam in gol, usor ametita de caldura din sobele de teracota. Masinile politiei se auzeau sosind la locul unde se afla cadavrul, pentru cercetare.  Telefonul celular al lui Dorian suna, iar acesta se precipita catre masuta luxoasa, din aceeasi provenienta ca si canapeluta, lua celularul si raspunse: "Alo, da, Balkan! Nolwenn e la mine, te astept. "  De la celalalt capat, Balkan dadea indicatii, pentru ca Dorian adauga: "OK, Balkan, te asteptam, atunci, cand termini investigatia din parc."     Inchise celularul, apoi imi spuse: "Ne anunta el cand termina de investigat, la fata locului, sa-l asteptam, ca sa dai o declaratie. "  Eram obosita, sorbeam, pe langa cafea, un vin rosu, pe care initial il refuzasem, un "Dubonet", - o alta combinatie neconventionala, -dar care se dovedea eficace acum si ma felicitam in gand ca am cedat insistentelor lui Dorian, care dechisese o sticla noua. Turna in ambele pahare, apoi se aseza
lalta parte a mesei.  Bau din paharul lui cu vin, apoi, dupa cateva minute de reflectie, ma intreba:  "Nolwenn, tu, cand vorbeam noi doi la telefon, mi-ai spus: "te iubesc".  Ce trebuie sa inteleg? Vreau sa spun, dupa ce atatia ani mi-ai spus o multime de alte lucruri, dintr-o data ai inceput sa ma iubesti? Nu trebuie sa-mi raspunzi neaparat. Nici nu e momentul, si poate ca ai spus-o din recunostinta, pentru ca doar pe mine ma ai, in momentul de fata, de pericol. Nimeni nu e mai apropiat decat mine, acum. La asta te gandeai, nu?"
"Nu neaparat, Dorian. Eu te-am iubit mereu, mai mult decat m-ai iubit tu pe mine si ti-am si spus-o, in trecut. Acum sa spunem ca am avut un soi de revelatie, de intuitie aproape mistica, a unui eveniment benefic si neasteptat. Sa spunem ca, gandindu-ma si analizand o fractiune de secunda, ca o iluminare, in timp ce tu vorbeai cu Maxwell, am inteles, ca da, tu esti cel mai apropiat de mine, in momentul de fata, de mine, de Blackie si de Sushi si ca tu vei binevoi sa ne aperi pe toate trei si sa ne oferi un adapost, daca Didina Costas vrea mansarda."  "Dar ti-am spus ca mansarda ramane a ta si nu ti-o va lua nimeni, poti sa stai toata viata acolo! Tu ai venit cu tot felul de aiureli, cu crime, cu Costas, cu Maxwell, ca sa imi clatini decizia de a ti-o oferi."  "Dorian, daca voiai atat de clar sa ma lasi sa locuiesc mai departe in mansarda, pe care chiar am iubit-o, asa cum ne-am iubit pe noi doi, atunci de ce nu mi-ai spus-o, de ce ma lasi in mainile lui Costas? Iti place atat de mult sa ma umilesti, incat o lasi pe aiai sa imi dea ordine....Chiar asa!  Sunt sau am devenit "o simpla chiriasa", adica "sa nu mai fac pe stapana"?  Tu nu vezi ca i-am tinut in chingi, cu o mana de fier, pe vecinii astia ai tai, care se obrazniceau, cand erai inca in proces?"      "Nolwenn, e adevarat ca ai merite incontestabile, pe care nu ti le neg, dar acum, cand recursul bate la usa, trebuie sa pastrez relatii amiabile cu Costas si cu ceilalti vecini, pentru a nu-i intoarce avocata lui Cervensky impotriva mea, transformandu-i in alti martori puternici si aroganti, cum a facut si pana acum?"  "Sa stii ca te inteleg, mai mult decat crezi si te aprob, dar recunoaste ca Didina a scapat de sub control. Ma ameninta cu un tupeu nemaipomenit, iar chiriasii ei...", cuvintele mi se oprira in gat, cand am dus paharul la gura, de parca m-ar fi strangulat noutatea ce se prezenta pe ecranul televizorului, care mergea in gol, si care nu ne captase atentia, pana acum, incordati si incrancenati cum eram in explicatii confize sau evidente tardive.  "Ce e? La ce te uiti?"  Parca traiam un moment de deja vu, privind fascinata ecranul, cum il privisem impreuna cu Maxwell, la barul "Perfection".  "Dorian, uite acolo pe ecran! Barbatul din parc era mort si el este prietenul lui Zizi, strainul!"    "Ei, la naiba, exclama Dorian, socat si el. Chiar asa?" Se intoarse, fiind asezat aproape cu spatele catre televizorul cu plasma, pe care si-l cumparase de cand se imbogatise.  "Parca seamana, dar eu nu l-am vazut prea mult. Tu erai usa in usa cu ei, la mansarda."   "Da, raspunsei, surescitata de emotii si de vin,  si a disparut, pentru un timp, Zizi a aparut cu tipul acela nou, solid, saten, in timp ce acesta avea o figura de hipiot si era un slabanog, de talie medie. Aici miroase a crima, fara sa mai accept contradictii, despre intamplari si coincidente!  Nu cred in coincidente, sau, mai bine spus, nu MAI cred in coincidente, de cand o cunosc pe Costas si pe chiriasii ei!"   "Nolwenn, hai sa nu ne pripim cu concluziie. Nu ai decat memoria ta, care, recunosc ca e forte, dar n-ai alte dovezi si certitudini, ca acest tip mort, ar fi fost vreodata la mansarda. Hai mai bea niste vin, ca vreau sa te cinstesc cu niste mancare, gatita de Luis Magro, care se pricepe la gatit, intre prietenii mei. Nu stiu sa gatesc, recunosc, dar voi invata, pentru tine."   Am inceput sa rad si repede conversatia incepu sa devina agreabila.  Din cand in cand aruncam privirea catre televizor si am reusit sa inteleg ca individul gasit de mine si Blackie, mort, in parc, murise de o supradoza de heroina si avea aceleasi semne de intepaturi, la incheieturile bratelor si in zona coloanei, unde prezenta contuzii. Balkan isi expunea, din nou, constiincios, speechul, in fata unui reporter si filmarile prezentau acum fragmente socante, ale unui caz suspect de a deveni crima numarul doi, din Parcul Vlad.                                         Dorian imi turna vin si beam impreuna, de parca evenimentele si nenorocirile procesului si ale mansardei nu s-ar fi interpus, in mod complex, transformandu-ne in doi dusmani.      La un moment dat, m-am oprit si mi-am rezemat capul in palma, obosita.  "Imi este asa de somn, Dorian. Nu se mai poate dormi la mansarda. Pot sa ma intind putin, pana vine Balkan, pentru declaratie?"  "Foarte bine, zambi Dorian, malitios, intinde-te pe dormeza mea, dincolo. Vom manca felurile principale, absolut delicioase, ale lui Luis, dupa plecarea lui Balkan. Vom sta de vorba mai mult, sa vedem cum te aranjam in mansarda, sau in alta locatie. S-ar putea sa scot o chiriasa, care nu-mi plateste.", zambi el, semnificativ, ca sa sublinieze efortul, pe care il facea pentru mine, ca si faptul ca efortul depindea de cat de mult voi zabovi eu in patul lui. Mi-era perfect egal, acum, daca ma iubea sau nu, daca va dura sau nu reinceperea sau reinnodarea unei relatii intrerupte de doi ani. Doream liniste, chiar daca asta ar fi insemnat inca un timp de relatie confuza, din care nici Dorian insusi nu pricepea mare lucru. Ii lipseam, era clar, chiar si daca nu voia sa renunte la modul lui de viata libertin, in cautare de cuceriri noi, acum ca era bogat. Dupa ce am baut ultima picatura de vin, incalzita de atmosfera si multumita ca, deocamdata, eram in perfecta siguranta, aici, cu Dorian, m-am indrptat catre dormitorul lui, unde atmosfera predispunea la calm si meditatie.  Dorian ma urma, evaziv, lasandu-si paharul pe masuta. Instantaneu, aproape, ne-am asezat, fiecare, pe cate o margine de pat, ca doi calatori, opriti intr-un hotel anonim. Am inceput sa dezbatem din nou problemele la ordinea zilei, ca sa ascundem momentele de stanjeneala.  "Ma voi odihni si eu putin, adauga Dorian, pana vine Balkan. Vezi?  Nici macar politia nu se grabeste sa vina la ora asta?"  Nu am mai facuut niciun comentariu. M-am intins pe partea din dreapta a dublei dormeze si mi-am acoperit ochii cu mana. Nici vorba sa pot adormi, atat eram de stresata si de surescitata de ultimele evenimente. Dorian palavagea si incerca un fel de tehnica de seductie, ca sa infrumuseteze parca niste momente lipsa, din vietile noastre, separate in mod fortat, de el si numai de el. Nu mai tin minte ce anume imi spunea, care semana a lauda, din partea lui, dar stiu ca se intinsese si el, in stanga mea si, tot cu bratele ridicate deasupra capului ma atingea parca fara voie, cu cotul indoit. Ca sa verific, m-am intors brusc cu spatele si simteam parca privirea lui Dorian parcurgandu-ma si miscarea mainii lui, imaginare, desenandu-mi corpul in aer, iar momentul acesta ar fi fost apoteotic si definitiv atunci, cand noi ne balaganeam intr-un subconstient al dorintei, mai mult pentru impacare, decat pentru o placere trecatoare. "NU esti tu prietena mea?" ma intreba Dorian, continuandu-si un discurs, pe care il incepuse mai devreme si pe care il continua acum, cu niste unduiri imaginare in soapte. Exact in momentul in care trebuia sa raspund, afirmativ sau nu, celularul meu suna, trezindu-ne la realitate si obligandu-ma sa ma ridic, pentru a verifica, pe marginea patului, apelul. Era Balkan. Am ras, apoi i-am comunicat partenerului meu de flirt, ca pe o sentinta: "E Balkan."  "Alo, Nolwenn?  Sunt Balkan!"  "Da, Domnule Balkan. Puteti sa veniti la Dorian. Suntem aici."  Balkan, ezita, apoi raspunse:  "Ba da. Sunt acolo in doua minute".   Am inchis celularul, apoi  i- am repetat si lui Dorian: "Vine acum".  Imi imaginez dezolarea si iritarea lui Dorian, impotriv interventiei lui Balkan, exact in momentul-cheie al reapropierii noastre. Ne-am ridicat din pat si am inceput sa-mi aranjez hainele si coafura scurta, apoi mi-am verificat machiajul, desi faptul ca tocmai descoperisem un cadavru in parc, ma absolvea de aceasta rutina. Mi-am reinnoit rujul, apoi ne-am indreptat spre salon, in chiar momentul in care usa de la intrare se deschise, si intra Balkan, semet, reprezentand forta si legea, completai eu in gand, amuzata. Cred ca Balkan sesizase ceva, surprinsese un oarecare semn din intimitatea care existase intre mine si Dorian, caci arunca semnificativ, o privire rapida catre dormeza care se profila in dormitor, din unghiul acela al usii. Ne-am indreptat apoi spre masuta cu pahare, gustari, cafele si sticla cu vin si ne-am asezat Balkan si cu mine.  "SErvesti si tu ceva? O cafea?" il intreba Dorian, prevenitor, pe Balkan. "Nu, multumesc!", i-o taie, aproape, acesta, apoi atentia lui se indrepta exclusiv spre mine, in timp ce-si scotea carnetelul si pixul pe masa si ochelarii pe nas.
Dorian se aseza si el, pe singurul scaun ramas liber, in dreapta lui Balkan si in fata mea.  Balkan se pregati de scris, apoi incepura intrebarile de rutina. Nu voi reda interogatoriul, dar i-am spus cu amanunte lui Balkan tot ceea ce patisem, din ziua precedenta, pana in noaptea de fata, omitand faptul ca innoptasem la Maxwell. Oricum, Dorian ma vazuse intorcandu-ma de dimineata devreme, dar tacu. Balkan vorbi apoi despre apelul meu din mansarda si ma intreba ce se intamplase, si din nou am inceput sa ma plang de chiriasii lui Costas si de relatia cu aceasta.  'Vorbim. Vom vorbi si despre asta. Dosarul ei e la Parchet.", adauga Balkan, rapid.                             
"Si acum, adauga Balkan, intorcandu-se din nou spre mine, am o veste care o sa te satisfaca, Nolwenn. Fostul concubin al lui Zizi Poldea gasit de tine in Vlad Park, e roman din Braila, ncicidecum un strain albanez, maltez sau mai stiu eu ce natie. A avut condamnari pentru furt, in trecut si lucra cu o retea de traficanti de droguri, carora le-a cazut victima, pare-se. Daca nu cumva e vorba de un psihopat, amator de injectii si intepaturi, cele doua crime fiind aproape identice si amandoua cadavrele au fost descoperite in Parcul Vlad. Desigur o vom lua la intrebari si pe chiriasa Zizi si pe Didina Costas, Mihnea si Clara. Vor fi chemati la sectie si vai si-amar va fi, daca nu se prezinta. Printre altele, Nolwenn, tin sa-ti atrag atentia sa nu ii provoci pe acesti oameni si sa nu mai incerci alte acte justitiare. Acum ar fi trebuit sa te sanctionez pentru ca ai patruns pe proprietatea lui Costas. Sa nu repeti mutarea", adauga Balkan sever.     "Bineinteles, trebuie sa te atentionez sa nu parasesti orasul, pe tot timpul anchetei. Dorian, cazeaz-o undeva, fa-mi favoarea asta, daca la mansarda nu se mai poate locui, din cauza deteriorarii. "   "Cu cea mai mare placere", spuse Dorian ceremonios. "Favoarea e pentru mine, Balkan. Stii ca nu te refuz", adauga el ironic.                            "Ai vreo obiectie, Nolwenn?", ma intreba Balkan.   "Nu, raspunsei si eu ironic. Mereu in slujba Politiei, la dispozitia dumneavoastra."   Balkan izbucni in ras. Dorian, la fel. Apoi Balkan se ridica si se pregati de plecare. "Dorian, am aici o carte politista, scrisa de prietenul meu, scriitorul Andrei Scarlatti, cu dedicatie. Te rog s-o citesti, ti-o recomand.", spuse el, intinzandu-i un volum, pe care il scosese din buzunar. Apoi se indrepta spre usa de la intrare, urmat de Dorian, care inchise usa dupa el. Dorian se intoarse, apoi imi spuse: "Hai sa mancam din preparatele prietenului meu, Luis. Ma duc sa le aduc din frigider. "    "Dorian, iti multumesc", i-am raspuns eu, "Multumesc pentru toate." "La ce sunt buni prietenii?", facu el ironic. "NU esti tu prietena mea?" , ma intreba el, din nou. "Credeam ca sunt fosta chiriasa a doamnei Vargas.", am raspuns, tot ironica, "dat, sigur ca accept sa raman prietena ta, in continuare."  "OK>.  Nu pot sa nu remarc ce efect beneficc au crimele asupra dinamicii relatiei noastre.", glumi el, cu acelasi sarcasm. Am izbucnit in ras si mi-am luat paharul de vin, uitat intr-un colt al masutei, de la venirea lui Balkan. Dorian intra in bucataria mare a apartamentului sau   de lux, din patru camere.  Fara sa-l mai anunt, m-am ridicat si am luat-o pe Blackie de lesa, decisa sa o duc in demisol, ca sa o apar de frigul de afara, cainele neputand sa stea in apartament.  

Am coborat, impreuna cu Blackie in strada, pe intrarea principala, apoi am inconjurat curtea si am descuiat usa intrarii dosnice, cea care ducea catre demisol. Am descuiat usa demisolului si am lasat-o pe Blackie acolo. Din fericire am gasit un vas pentru apa si l-am umplut la chiuveta din camera demisolului, cea care ii apartinea lui Dorian. Mai tarziu aveam sa vin sa-i aduc de mancare, ceva de la anuntatul festin cu Dorian. TOTUSI, in camera amintita, era o sacosa mica cu hrana uscata, cumparata de Dorian pentru Blackie. Asa ca, am luat o tavita, din obiectele disparate al camarutei, si i-am pus catelusei o cantitate apreciabila de granule pentru caini. Am mangaiat-o pe capsorul intins spre mine, apoi am inchis usa dinspre curte a demisolului, stiind ca Didina si chiriasii ei nu vor mai indrazni sa se atinga de catelusa, acum ca politia  trecuse pe acolo, si inca din motive foarte serioase. Didina stia ca voi ramane la Dorian, cel putin pentru un timp, si incepea sa-si tempereze actiunile impotriva mea. Am parcurs apoi drumul invers, pana la intrarea principala si am urcat la etajul unu al lui Dorian. Am intrat si l-am gasit asezat la masa, asteptandu-ma cu mancarea asezata artistic pe platouri.   M-a invitat cu un semn, sa ma asez la masuta si m-am alaturat lui, dupa ce mi-am clatit mainile si i-am pus pe o  farfurioara lui Sushi, niste bucatele de salam si de friptura rece.
        Apoi am inceput sa mancam iar Dorian imi intinse o portie de mancare chinezeasca, stiind care imi erau gusturile. El gusta putin, din acelasi pachetel apoi ataca o friptura la gratar, din care taie bucatle fine si imi puse pe o alta farfurie, pentru mai tarziu. Am zambit. Gestul imi amintea de vremurile bune, cand locuiam in vecinatatea lui, la mansarda si cand mancam pe o masuta si mai mica, sau chiar pe laptopul lui Dorian, protejat bine de un servet gros, de masa.  Masa se incheie cu o bucata de peste in sos alb, deosebit de picant si un pahar de vin rose, apoi Dorian imi intinse niste prajiturele cu nuci, de care parca nu ma mai saturam. Cand a venit randul cafelei negre, nu imi amintesc exact despre ce discutam, cert este ca, in jurul unei conversatii despre vietile, activitatile noastre zilnice, cultura si proiecte de viitor, amandoi asteptam, parca insotiti de un fior, un deznodamant hotarator pentru aceasta relatie incheiata si curiozitatea noastra era morbida aproape, in a deduce daca se va intampla o regasire a noastra in intimitate sau se vor pastra acele rezerve, pe care ni le impusese anturajul, orgoliul si ambitiile noastre.  Cred ca si Dorian, dupa cum ma privise, in timp ce incercam sa ne odihnim pe marele pat din dormitorul imens si el, inaintea telefonului lui Balkan, spera intr-o reapropiere si o renuntare la acest razboi, care ne incinsese ambitiile amandurora si ne intaratase sa actionam unul contra altuia, fiecare cu mijloacele sale, mai mult sau mai putin veninoase. Dorian imi arata acum tocmai o mapa cu gravuri, cumparata de la un anticariat al unui prieten de-al lui si, in timp ce rasfoiam filele ingalbenite si desenul burlesc al unui autor in stil roccoco, mainile noastre se atingeau intamplator si respiratia lui Dorian imi aluneca cu rapiditate de-a lungul gatului, oprindu-se in ceafa.  Vorbind continuu, Dorian era in verva si imi istorisea povestea unui prieten scriitor si ultimul interviu pe care i-l luase, inregistrat pe un stick, pe care mi-l si monta in laptopul sau si am urmarit o discutie plina de spirit si umor, caci respectivul era un mare hatru si stia sa faca o discutie sa curga elegant si rapid, in acelasi timp.  Dupa ce am mai petrecut o ora, in amintiri, toate despre procesul sau pentru succesiune, in care inca mai colaboram cu el, planuri de afaceri si comert cu obiecte de arta ale lui Dorian si ale prietenilor sai, despre un post de radio pe internet, pe care tocmai si-l lansase, cafelele noastre au luat sfarsit in gatlejurile noastre locvace, iar linistea s-a lasat, pret de cateva secunde.   "Ma duc sa fac un dus",  spuse Dorian, evaziv, apoi adauga: "Daca vrei poti sa te duci si tu, acum sau dupa mine".  "De ce nu impreuna cu tine?", ma obraznicii eu, cu tupeul cu care il uimeam pe Dorian, in asemenea situatii.  "Da, sigur ca putem, daca vrei.", spuse el, incurcat si incantat.  Am intrat in dormitor si am inceput sa ma pregatesc de baie, invelita, in final, intr-un prosop imens, de culoarea nisipului, pe care mi-l lasase Dorian, inainte sa intre sub dus.  Am intrat in baie si am lasat sa-mi cada prosopul pe gresie, apoi m-am alaturat lui Dorian si a urmat o un timp bun de delectari, mangaieri si tot felul de apropieri fierbinti, astfel ca apa parea mult mai fierbinte decat o reglase el.  Imi amintesc din totul acesta multicolor de senzatii, cum apropierea de Dorian, parca mi-a luat o greutate de pe constiinta chinuita de intrebari si m-am lasat astfel in bratele sale, fara sa-mi mai pun intrebari despre prezent, trecut si viitor. Eram amandoi acolo, poate doar acum, poate pe termen lung si ne gustam unul pe celalalt, ca si cum am fi vrut sa readucem spiritul idilic de la mansarda intre noi, numai ca acum era cu totul altceva. Era un timp si un joc despre iertare, compasiune, dorinta, pasiune si multe alte nuante de sentimente neepurate pana acum.  In final, ne-am refugiat in marele pat din dormitor, unde am continuat sa ne dorim cu patima unul pe celalalt, si era, pentru prima oara, de cand deveniseram "dusmani" din doua tabere diferite, cand se legau atat de strans, corpurile si senzatiile, ca si cand ar fi trecut mii de ani de la prima noastra imbratisare.  Cand am adormit, fiecare refugiat in coltul sau de pat, pe geam intra o lumina, ca o penumbra de mister si ca o promisiune, in primii zori, si ziua avea sa ne gaseasca adormiti, pana dimineata tarziu, cand Dorian isi incepea activitatile, in timp ce vorbea la telefon si-si sorbea cafeaua fierbinte, cu o pofta de viata care ma uimea mereu. Intr-adevar, m-am trezit cu o ora dupa Dorian, la 10 am si am gasit pe noptiera o frumoasa ceasca de cafea, pe care mi-o servise Dorian, cand inca dormeam. Cafeaua era calduta, dar foarte tare si amara, ceea ce imi facea o nespusa placere. Dorian circula, din dormitor, in sufragerie si bucatarie, in timp ce vorbea necontenit la un celular, si avea un aer orgolios, gandindu-se la cat de usor ne cuplaseram in noaptea care a trecut, de fapt dimineata devreme si febrila, dupa plecarea lui Balkan.  Televizorul era deschis si stirile se invarteau in jurul crimei din Parcul Vlad.  Dorian indeparta putin celularul, apoi imi spuse: "Vezi ca eu plec pentru trei saptamani la Los Angeles si iti las casa in grija. Te rog frumos sa ai grija de apartament, pana la intoarcerea mea. Poti locui aici singura si poti sa-ti aduci garderoba de schimb. OK?"    "Am incuviintat din cap, fara surpriza, caci eram obisnuita cu escapadele lui Dorian in strainatate.  M-am invelit intr-un halat de casa, gasit pe pat si m-am pregatit pentru propria activitate. Blackie, Rebecca si Sushi aveau nevoie de mancare. Dupa ce le-am satisfacut pe toate trei, m-am asezat la masa cu Dorian si am mai inghitit, in afara de cafea, sandwich-uri cu sunca si oua fierte. Am baut o coca-cola si mi-a povestit ce avea sa mai intreprinda in strainatate. Mergea la un prieten, unde fusese invitat si pentru a implementa acolo o afecere legata de postul sau de radio.  Urma sa mearga in Canada, la unul dintre frati, pentru a pune la punct detaliile unui nou proces, se va intoarce in Los Angeles, apoi in Brockestorm, in fix trei saptamani. Am incuviintat din cap, apoi l-am intrebat daca pot folosi unul din laptop-urile sale, in scopul elaborarii unei llucrari despre filosofia lui Giordano Bruno, subiect pe care il pregateam de mult si in care ma initiasem singura. Mi-a pus in brate un mic laptop si nu m-a mai intrebat cat am de gand sa-l folosesc. Era intr-o faza in care darnicia sa parea nelimitata iar eu, profitam de starea de spirit buna a sa, pentru a-mi rezolva problemele propriei mele preocupari stiintifice, si probabil ca fiecare dintre noi se felicita in sinea sa ca impacarea noastra decursese in termeni uimitori si fiecare isi savura multumirea in taina. Mai era ceva ce ma rodea si ma intriga, anume moartea prietenului lui Zizi, pe care il descoperise Blackie in parc. Faptul ca el murise, atat de aproape de vila, in conditii suspecte, insemna ca nu delirasem, pur si simplu, cand am vorbit despre cei doi, ca despre doi impostori si ca Zizi era implicata pana in gat in actiuni ilegale.
                                 Era noaptea, tarziu, pe la ora 3 si se pare ca Dorian plecase catre aeroport, insotit de un prieten, care il conducea cu masina.    
                                        
                                  Ma aflam intr-o stare de   somnolenta, in care realitatea se imbina cu visul si totul se deruleaza cu o incetineala bolnava. Atunci a inceput sa rasune telefonul, intrat in delir. Am intins mana dupa el si l-am dus la ureche. Am auzit o voce, care mi-a dat fiori. Era Marcia Ivan.